Probele de apă recoltate din râul Vişeu (din două în două ore), urmare scurgerii accidentale a unei cantităţi de 20 de litri de produs petrolier dintr-o conductă de legătură a unui bazin dezafectat, au fost analizate în laboratorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.
Rezultatele analizelor nu relevă poluarea râului Vişeu. Indicatorii fizico-chimici de caracterizare a calităţii apei se încadrează în totalitate în starea normală a calităţii apei râului Vişeu, respectiv râului Tisa, în intervalul claselor de calitate (I -II) prevăzute de ordinul Ministrului Mediului şi Gospodărire Apelor nr. 161/2006.
Buletinele de analiză a probelor de apă recoltate au fost transmise la Administraţia Bazinală a Apelor Someş-Tisa. De asemenea, în această perioadă s-a efectuat monitorizarea vizuală a cursului râului Vişeu de Sus, prin deplasarea comisarilor de mediu şi inspectorilor de ape pe mai multe tronsoane ale râului, în zona podului Valea Porcului, podului Valea Spinului şi până la confluneţa cu râul Cisla şi râul Tisa. Nu au fost observate sau sesizate urme vizibile de poluarea cu produse petroliere (irizaţii) pe suprafaţa apei, a declarat inginerul şef al S.G.A. Maramureş, Stelian Ivaşcu.
Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş şi Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu au sancţionat cu avertisment Primăria Borşa, care este deţinătorul utilajului terasier care a generat producerea situaţiei de urgenţă. Pentru a preveni repetarea acestui gen de evenimente s-a impus Primăriei Borşa implementarea de măsuri pentru eliminarea bazinului dezafectat şi a conductei de legătură aferente acestuia.