Prefectul Sandu Pocol a precizat că la analiza activităţii colectivului constituit la nivelul judeţului în vederea diminuării fenomenului de evaziune fiscală s-au desfăşurat sătpămâna trecută mai multe acţiuni. Astfel, angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş au efectuat peste 490 de acţiuni (inspecţii generale, inspecţii parţiale, controale inopinate, cercetări la faţa locului). Inspectorii fiscali au emis peste 20 decizii de impuneri, în sarcina la cei peste 40 de agenţi economici verificaţi, stabilind obligaţii suplimentare de plată în sumă de peste 1900 mii lei. Din totalul acestora, 41 mii lei reprezintă contravaloarea sancţiunilor aplicate. La obligaţiile suplimentare de plată cele mai semnificative rezultate consemnate au fost cele referitoare la taxa pe valoare adăugată, cu suma 1337 mii lei şi impozitul pe profit, cu suma de 565 mii lei. La agenţii economici verifcaţi a fost consemnată diminuarea pierderii fiscale în valoarea de 32 mii lei. Majoritatea abaterilor găsite au constat în tranzacţii efectuate cu contribuabili inactivi; neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor obţinute şi a obligaţiilor bugetare rezultate dn acestea; majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare şi a taxei pe valoarea adăugată, deductibilă prin utilizarea de documente justificative false sau provenind de la furnizori inexistenţi; înregistrarea în evidenţa contabilă a unor documente fiscale care nu au la bază operaţiuni fiscale; documente emise în numele unor societăţi comerciale care nu avea posibilitatea de livrare a bunurilor; prestarea de servicii inexistente. Toate aceste fapte au condus la necalcularea şi neînregistrarea la termenele legale a obligaţiilor de plată care se realizează prin stopaj la sursă. Răspunderea pentru aceste fapte revine administratorilor societăţilor comerciale în cauză. S-a propus pentru inactivare un agent economic.
Sesizări penale în domeniul evaziunii fiscale
Angajaţii instituţiilor de control abilitate pe linia combaterii fenomenului de evaziune fiscală au întocmit nouă sesizări penale care au fost înaintate organelor de urmărire penală, împreună cu înscrisurile probatorii aferente şi anexele de calcul prezumtiv al prejudiciului produs la bugetul statului. Inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş au întocmit cinci sesizări penale pentru un prejudiciu de peste 1200 mii lei. Comisarii Gărzii Financiare-Secţia Maramureş au identificat trei astfel de elemente potenţiale de pagube, în valoare de peste 35.500 mii lei şi au dispus oprirea activităţii la doi agenţi economici. Poliţiştii maramureşeni au identificat mai multe fapte de natură penală, cu un prejudiciu cauza bugetului statului în valoarea de peste 888 mii lei, din care a fost recuperată suma de 26.107 mii lei. Poliţiştii de frontieră au înaintat patru dosare penale, pe linie de contrabandă, în care sunt cercetate nouă persoane pentru săvârşirea de infracţiuni.
Controale efectuate şi în trafic
Comisarii Gărzii Finaciare-Secţia Maramureş au efetuat 62 de controale inopinate şi au aplicat 23 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 195.000 lei. Au fost aplicate 14 amnezi contravenţionale, în valoare de peste 20.000 lei. Valoarea estimată a confiscărilor de bunuri dispuse a fost de peste 120.000 lei, iar a celor de numerar de peste 58. 170.000 lei. De asemenea, a fost instituită măsura asiguratorie pentru o valoarea a bunurilor identificate, în sumă de peste 17.000 lei. Echipajele mobile ale Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale au efectuat controale în trafic şi la agenţii economici, fiind întocmite procese verbale de contravenţie, în valoare de 21.500 lei şi reţinute 20 pachete de ţigări şi 131 litri de ţuică. Vameşii maramureşeni au confiscat suma de peste 4.200.000 lei şi au aplicat o amendă de peste 100.000 lei pentru nerespectarea legii în domeniul produselor accizabile. De asemenea, au fost indispobilizate peste 9800 litri de carburant, în valoare de peste 57.000 lei.
Poliţiştii maramureşeni au iniţiat acţiuni pe linia comerţului ilicit cu legume şi fructe
Mai multe acţiuni au fost organizate de poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş pe linia combaterii faptelor de evaziune fiscală în domeniul comerţului ilicit cu legume şi fructe, pe raza municipiului Baia Mare. A fost confiscată cantitatea de peste 18.000 kg de legume, în valoare de 172.000 lei. De asemenea, a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei. În cauză urmează să fie extinse cercetările şi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de vaziune fiscală şi fals. Legumele confiscate au fost valorificate, în conformitate cu prevederile legale, suma obţinută constituind venit la bugetul de stat. Acţiuni pe linia contrabandei cu ţigarete s-au desfăşurat pe raza localităţilor Baia Sprie şi Bogdan Vodă, fiind confiscată cantitatea de 480 ţigarete provenite din Ucraina, în valoare de aproximativ 200 lei. Poliţiştii au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2130 lei. În Sighetu Marmaţiei s-a desfăşurat o acţiune pe linia comerţului cu produse contrafăcute, alături de comisari ai Gărtii Financiare. Au fost aplicate două amenzi în valoare de 4500 lei şi au fost confiscate articole de îmbrăcăminte şi marochinărie de peste 12.000 lei. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării o cantitate de peste 11.500 pachete (peste 230.000 ţigarete), de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 100.700 lei. S-a dispus, de asemenea, măsura confiscării a unei cantităţi de băuturi alcoolice de peste 69 litri, în valoare de 1394 lei, respectiv a unei cantităţi de material lemnos. Poliţiştii de frontieră au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 4000 lei.