AcasăActualitateSocialAmenzi contraventionale in valoare de 9.300 lei aplicate de jandarmii maramureseni

Amenzi contraventionale in valoare de 9.300 lei aplicate de jandarmii maramureseni

spot_img

DISTRIBUIȚI

În perioada 01-05 mai, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş au fost angrenate în misiuni specifice de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, premergător, dar şi pe timpul manifestărilor religioase ocazionate de sărbătorirea Paştelui creştin – ortodox şi a minivacanţei de 1 Mai.  Astfel, jandarmii maramureşeni au fost organizaţi în patrule pedestre de ordine publică, patrule auto şi echipe operative de prevenire şi combatere a faptelor antisociale pentru descurajarea infractorilor şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite din partea cetăţenilor.

Jandarmii maramureşeni au constatat şi au luat măsurile impuse de normele legale în cazul a 6 sesizări privind adresarea de injurii şi expresii jignitoare pentru care au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 1800 de lei.

Astfel, subofiţerii jandarmi aflaţi în misiune au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru Florinel T. în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Baia Mare care a adresat injurii personalului unui magazin situat pe  B-dul Unirii. Ştefan L. în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în Şomcuta Mare, aflat în stare de ebrietate, a adresat injurii şi expresii jignitoare mamei şi fiicei sale L. Ştefania  ameninţându-le totodată cu acte de violenţă.  Vasile P. 33 ani din Sarasău, pe fondul unor discuţii contradictorii, a adresat expresii jignitoare fratelui său. Claudiu G. în vârstă de 18 ani din Baia Mare, aflat pe strada Petru Rareş din localitatea de domiciliu, a adresat cuvinte şi expresii jignitoare trecătorilor iar la solicitarea patrulelor de ordine publică de a înceta acţiunea sa, acesta a avut o atitudine sfidătoare. Pe strada Luminişului din municipiul Baia Mare, jandarmii l-au sancţionat pe Marius G., în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Baia Mare pentru adresarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă Laviniei R. Jandarmii băimăreni au fost sesizaţi despre provocarea unui scandal precum şi de adresarea de injurii spre indignarea cetăţenilor de pe strada George Enescu din Baia Mare de către Iuliu L. în vârstă de 28 ani şi Romi D. de 40 ani, ambii din municipiul Baia Mare.

Jandarmii maramureşeni au aplicat  amenzi contravenţionale în valoare de 3200 de lei pentru provocare şi participare la scandal.

Astfel 11 maramureşeni cu vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani au fost legitimaţi şi sancţionaţi de către jandarmii aflaţi în misiune în perioada minivacanţei de 1 Mai şi a sărbătorilor pascale pentru provocarea şi participarea la scandaluri pe raza localităţilor Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Satulung şi Vişeu de Sus.

Echipajele de jandarmi aflate în misiune au identificat  pe raza municipiului Baia Mare 3 persoane care consumau băuturi alcoolice în locuri publice, neamenajate în acest sens, jandarmii aplicând amenzi contravenţionale în valoare de 300 de lei.

Dan C. în vârstă de 48 ani, cu domiciliul în Baia Mare şi Roza B. de 57 de ani din localitatea Borşa au fost sancţionaţi de către jandarmii maramureşeni pentru apelarea organele de ordine publică prin „112”, fapte neconfirmate de către echipajele ajunse la locurile sesizate, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 500 de lei.

Distractie cu muzica la maxim sanctionata de jandarmi

Echipele operative de jandarmerie au aplanat stările conflictuale şi au aplicat amenzi contravenţionale în cazul a 8 persoane care au tulburat ordinea şi liniştea publică.

Mărioara L., în vârstă de 49 ani, cu domiciliul în Sălaj, Cristian  O. în vârstă de 20 ani, cu domiciliu în Târgu Lăpuş, Floare G. în vârstă de 25 ani, Adrian P.  în vârstă de 23 ani, Florin L. în vârstă de 24 ani, Ionuţ C. în vârstă de 19 ani, Ancuţa B., în vârstă de 26 ani şi Adrian G. în vârstă de 40 ani, toţi cu domiciliul în Baia Mare au tulburat ordinea şi liniştea publică pe fondul consumului de alcool precum şi a unor subiecte în contradictoriu. Pentru faptele lor jandarmii au aplicat sancţiuni în valoare de 2.300 de lei.

Echipajele de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare au fost sesizate că diverse persoane tulburau ordinea publică, ascultând muzică la intensitate ridicată în miezul nopţii, spre indignarea cetăţenilor. Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor în cauză, B. G. în vârstă de 17 ani şi  Andrei T. în vârstă de 25 ani, ambii cu domiciliul în Baia Mare, au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 1.000 de lei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA