ATENŢIE MARE! Românii care vor să muncească în Italia sunt avertizaţi să analizeze cu atenţie ofertele de muncă şi să se asigure că vor presta servicii în baza unui contract de muncă.
Apelul este făcut de Ambasada României în Italia, care îi sfătuiesc pe cei care întâmpină o problemă de muncă în Peninsulă să depună o plângere la autorităţile italiene înainte de a reveni în România.
În cazul victimelor traficului de persoane, pot apela numărul verde 800.290.290, activ 24 de ore din 24, de la care pot primi asistenţă, inclusiv în limba română.
„Sfătuim persoanele care doresc să lucreze în străinătate, ca înainte de a apela la serviciile unei societăţi comerciale din România, ce are ca activitate principală „selecţia şi plasarea forţei de muncă”, să se adreseze inspectoratului teritorial de muncă în raza căruia societatea îşi are sediul, în vederea solicitării de informaţii referitoare la înregistrarea firmei la inspectoratul teritorial de muncă şi la sancţiunile aplicate, dacă a fost cazul.
De asemenea, este necesar să verifice dacă la semnarea unui contract individual de muncă în străinătate acesta cuprinde cel puţin următoarele elemente: ţara de reşedinţă, denumirea angajatorului cu toate datele de identificare: adresă, număr de telefon/fax, descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă, durata timpului de muncă şi de repaus, durata contractului individual de muncă, condiţiile de salarizare, condiţiile de transport, de locuit, condiţiile de protecţie socială”, anunţă Ambasada României într-un comunicat.
În Italia, potrivit legii, firmele de intermediere trebuie să se înscrie în mod obligatoriu în Registrul informatic al Ministerului Muncii şi Politicilor Sociale, după ce au fost autorizate să desfăşoare acest tip de activitate.
Accesând portalul http://www.cliclavoro.gov.it/Operatori/Pagine/Albo-Informatico.aspx, puteţi verifica online dacă o societate este înregistrată în Registrul informatic menţionat anterior şi, în consecinţă dacă funcţionează legal.
De regulă, societăţile de intermediere din Italia nu au dreptul să perceapă comisioane de intermediere de la lucrătorii intermediaţi.
Înainte de a începe o colaborare cu o firmă din Italia, este important să vă asiguraţi că aceasta există şi funcţionează legal, pentru a evita să deveniţi victima unei înşelăciuni.
Mai multe despre acest subiect puteţi citi AICI