Cel puțin 37 de oameni au murit și alți peste 100 au fost răniți joi, într-un dublu atentat sinucigaș, comis într-un fief al grupării Hezbollah, în sudul capitalei libaneze Beirut, au anunțat Crucea Roșie și poliția din Liban, informează AFP.
Potrivit poliției, doi bărbați și-au detonat centurile cu explozibili în fața unui centru comercial de pe strada al-Hussiniye, în cartierul Bourj al-Barajne. Dublul atentat a avut loc în jurul orei locale 18:00 (16:00 GMT).
Un fotograf al AFP relatează despre trupuri însângerate în magazine pulverizate și bălți de sânge printre mașini distruse, în timp ce sute de persoane se aflau în zonă.
”Avem zeci de răniți și ei continuă să fie aduși”, a declarat un medic al spitalului Bahman, situat în cartierul vecin Haret Hreik.
Acesta este primul atac comis în fieful Hezbollahului șiit din iunie 2014. La acea dată, un agent de securitate a fost ucis în timp ce încerca să împiedice un atentat cu mașină capcană. Înainte de aceasta, alte circa zece atacuri au îndoliat bastioanele Hezbollah pe teritoriul Libanului, în perioada iulie 2013-februarie 2014, majoritatea revendicate de grupări extremiste sunnite.