Profesioniștii din echipa lui Cătălin Cherecheș au ieșit la vot încă de la orele dimineții. Reprezentanții Coaliției pentru Baia Mare au fost însoțiți de doamna doctor Viorica Cherecheș, mama lui Cătălin. Clara Sinn, președintele Forumului Democrat German, filiala Maramureș, și-a exprimat intenția de vot la secția de votare numărul 59 din incinta Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” din Baia Mare. Ea a fost însoțită de colegii ei, Ioan Mandra și Silvia Pop. Imediat după ieșirea de la urne, Clara Sinn a spus că prin votul ei și-a manifestat dorința de a fi continuate în Baia Mare proiectele care au stat la baza dezvoltării comunității.
„Este un pas foarte important pentru Forumul Democrat German în Baia Mare. Este important pentru minoritatea germană din Baia Mare. Avem foarte multe idei și proiecte și cred că acum este chiar momentul să le realizăm și să ridicăm orașul nostru la un nivel european”, a spus Clara Sinn.
La scurt timp după aceea, prof.dr. Teodor Ardelean a votat la secția amenajată în incinta Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” din Baia Mare.
„Am votat pentru bine, pentru mai bine, pentru un municipiu la care ținem cu toții și pentru un municipiu care are nevoie de dezvoltare, de modernizare, de ieșire în lume, de câștiguri pe linia unei continuități firești a ultimilor cinci ani, pentru o deschidere mai mare a Maramureșului spre Baia Mare, spre sine, spre țară și spre lume. Sper că votul meu alături de votul majorității cetățenilor orașului să determine o coordonată majoră esențială pentru următorii patru ani”, a spus Teodor Ardelean.
Însoțită de reprezentanții Coaliției pentru Baia Mare, Gabriela Hofer a votat la secția amenajată la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare. Votul ei a fost acordat pentru băimăreni, pentru marea familie a băimărenilor.
„Astăzi am votat pentru băimăreni și pentru continuarea tuturor proiectelor care au fost începute în Baia Mare și în mod deosebit pentru ca toți copiii din Baia Mare să poată trăi într-un oraș european”, a spus Gabriela Hofer.
Doru Dăncuș, președintele Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, Filiala Maramureș, a ieșit la vot împreună cu familia sa, dar și cu familia construită în jurul proiectelor propuse de Cătălin Cherecheș pentru Baia Mare. Cu gândul la prietenul lui, Doru Dăncuș a votat la secția din interiorul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare.
„Astăzi am pus foarte mult suflet și am acordat un vot din suflet în primul rând unui prieten și prin intermediul lui, tuturor băimărenilor. Sper ca Baia Mare să continue proiectele începute în urmă cu cinci ani de către prietenul meu și băimărenii să aibă încredere în demersul nostru”, a spus Doru Dăncuș.
Însoțiţi de colegii din Coaliția pentru Baia Mare, au votat și prof. Mariana Pop și viceprimarul Dorel Mureșan. Secundul din Primăria Baia Mare și-a manifestat intenția de vot la sediul II al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga”, iar fosta inspector șef al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș a votat la Școala Gimnazială „Nichita Stănescu”.
„Am votat pentru continuitate în dezvoltarea municipiului Baia Mare, pentru implementarea proiectelor pe care ni le-am propus și nu în ultimul rând, pentru o persoană pe care o apreciez în mod deosebit, pe care o stimez într-un mod cu totul aparte și căreia îi doresc tot binele din lume”, a spus Dorel Mureșan, viceprimarul municipiului Baia Mare.
„Astăzi am votat pentru educație. Cred în puterea educației și cred că un om educat poate să facă foarte ușor diferența între omul care face bine și omul care vorbește despre bine. Un om educat poate să și aleagă modele și modelele alese corect duc Baia Mare și societatea înainte”, a spus Mariana Pop.
Simona Vasiac