AcasăActualitateSocial„Alegerea conducerii Camerei Agricole Judeţene pe ultima sută de metrii” – zice...

„Alegerea conducerii Camerei Agricole Judeţene pe ultima sută de metrii” – zice Prefectura Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

Alegerea conducerii Camerei Agricole Maramureş se află pe ultima sută de  metri. Oficialii Ministerului Agriculturii au fost înştiinţaţi astăzi despre modul cum au decurs alegerile din data de 24 noiembrie.

Astăzi, 26 noiembrie 2013,la Prefectura Maramureşa avut loc întâlnirea Comitetului Judeţean de Iniţiativă constituit pentru alegerea Camerei Agricole Maramureş. Scopul întâlnirii a fost acela de constatare a rezultatelor  alegerilor desfăşurate duminică, 24 noiembrie 2013 la nivelul judeţului, pentru stabilirea componenţei Colegiului judeţean al Camerei Agricole.

Prin referatul Comisiei Electorale judeţene, s-au stabilit  cei 25 de membri ai Colegiului Judeţean.Prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian s-a arătat mulţumit de modul cum au decurs înscrierile şi alegerile pentru conducerea  Camerei Agricole Judeţene.

”Am susţinut şi susţin în continuare acest proiect. Trebuie să fim exemplu prin acţiunile noastre şi să arătăm că prin acest organism se pot realiza  multe pentru agricultorii maramureşeni. Trebuie să ne organizăm bine, să cunoaştem problemele reale din agricultura judeţului. Am să fac tot posibilul pentru ca această Camera Agricolă Judeţeană să spijine cu adevarat fermierii  din judeţ.” a declarat prefectul Anton Rohian.

Rohian a avut şi o discuţie telefonică în prezenţa membrilor Comitetului judeţean de iniţiativă cu  Sorin Chelmu, secretarul general adjunct  din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării rurale, oficialul de la Bucureşti fiind înştiinţat despre modul cum au decurs alegerile pentru Camera Agricolă în Maramureş. S-a solicitat şi intermedierea unei întâlniri cu ministrul  Daniel Constantin până la finalul acestui an.

De asemenea, preşedintele Comitetului judeţean de iniţiativă, Gheorghe Buda a subliniat importanţa si urgenţa unei noi  legi de funcţionare a  Camerei Agricole, pentru a fi clarificat cadrul legal şi funcţional al acestui organism. De precizat că în Maramureş prezenţa la vot la alegerile de duminică  a fost de aproximativ 90%, din acest punct de vedere Maramureşul fiind al cincilea din ţară în care au avut loc alegeri pentru stabilirea conducerii Camerei Agricole Judeţene.

„După soluţionarea eventualelor contestaţii, vineri 29.11.2013 ora 10.00,la Prefectura Maramureş va avea loc ultima  întâlnire a Comitetul Judeţean de Iniţiativă, urmând ca marţi 3.12.2013 să se întrunească membri noului Colegiu Judeţean al Camerei Agricole Maramureş”, au concluzionat oficialii Prefecturii Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA