AcasăActualitate112ALCOOLUL ŞI VOLANUL NU FAC CASĂ BUNĂ - Doi maramureşeni riscă închisoare...

ALCOOLUL ŞI VOLANUL NU FAC CASĂ BUNĂ – Doi maramureşeni riscă închisoare sau amendă pentru că au fost prinşi băuţi la volan

spot_img

DISTRIBUIȚI

ALCOOLUL ŞI VOLANUL NU FAC CASĂ BUNĂ Nu există o concentraţie de alcool sigură atunci când vine vorba de conducerea unui autovehicul.

Indiferent de cantitatea de alcool din sânge, corpul pierde multe dintre funcţiile care îi permit unui şofer să conducă în siguranţă şi atât viaţa dumneavoastră cât şi cea a altor participanţi la trafic este pusă în pericol. De aceea, ori de câte ori constată o astfel de fapt, poliţiştii iau măsuri ferme.

Ieri după-amiază, la ora 18.14, poliţiştii din Borşa au fost sesizaţi că pe strada Birţului din oraş s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale iar conducătorul auto se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

La faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 32 de ani, care conducea un autoturism, a derapat datorită vitezei cu care se deplasa şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au relevat că borşeanul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic un băimărean care conducea sub influenţa băuturilor alcoolice înainte ca acesta să fie implicat în producerea unui accident rutier.

La vârsta de 57 de ani, băimăreanul nu a dat dovadă de înţelepciune şi a condus autoturismul pe D.N.1C, pe raza localităţii Buşag, chiar dacă avea o concentraţie de peste 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Persoanele care conduc vehicule pe drumurile publice au obligaţia de a deţine permise de conducere.

Poliţiştii rutieri au întocmit ieri două dosare penale pe numele unor persoane care s-au deplasat cu autovehiculele pe drumurile publice, chiar dacă nu aveau acest drept.

Un băimărean de 25 de ani, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a fost depistat de poliţişti în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Cloşca din municipiul Baia Mare.

Atât el cât şi persoana care i-a încredinţat autoturismul, o tânără de 19 ani din Baia Mare, sunt acum cercetaţi de poliţişti.

Un alt tânăr, de 20 de ani, domiciliat în Leordina, este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras ori anulat sau căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată.

Acesta a fost depistat de poliţişti în timp ce se deplasa cu autoturismul pe D.N.19, pe raza comunei Săpânţa, şi riscă pentru fapta comisă închisoarea între 1 şi 5 ani.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA