AcasăActualitate112ALCOOLUL, INCOMPATIBIL CU VOLANUL, DAR ȘI CU…BICICLETA - O bătrână din Seini...

ALCOOLUL, INCOMPATIBIL CU VOLANUL, DAR ȘI CU…BICICLETA – O bătrână din Seini a pedalat în stare de ebrietate și a ajuns pe mâna medicilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

ALCOOLUL, INCOMPATIBIL CU VOLANUL, DAR ȘI CU…BICICLETA Regulile privind circulaţia pe drumurile publice sunt valabile şi pentru biciclişti. O femeie din Seini care a pedalat în stare de ebrietate, nu a mai putut controla nici bicicleta, nici propriile reflexe şi a ajuns pe acostament. 

Incidentul s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 16.30 şi le-a fost sesizat poliţiştilor de către şoferul unui autovehicul, martor la eveniment. Femeia, în vârstă de 61 de ani, din Seini, se deplasa cu bicicleta pe D.E.58, pe raza oraşului. La un moment dat, nici ghidonul nici frânele nu au ajutat-o să-şi păstreze echilibrul. Aceasta a căzut pe acostament, suferind leziuni corporale. Femeia a avut noroc că a fost evitată la timp de şoferul unui autovehicul care se deplasa regulamentar, pe acelaşi sens de mers.

Biciclista a beneficiat de îngrijiri medicale din partea echipajului de ambulanţă sosit la faţa locului. Starea avansată de ebrietate a împiedicat-o pe femeie să sufle în aparatul etilotest. Cercetările continuă, urmând a fi luate măsuri legale.

Conform  Art.161 din O.U.G. 195/2002 se interzice conducătorilor de biciclete sau mopede să circule sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Informații furnizate de către IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA