780 de metri pătraţi, pe trei etaje, cu o imensă terasă, cu verandă, cu vedere magnifică spre Turnul Eiffel. În total, două apartamente, şase dormitoare, şase băi, un living imens, o bucătărie profesională, mansardă, palestră, saună, hamam, trei pivniţe de vinuri şi două garaje. În acest pachet sunt incluse şi amintirile celebrilor îndrăgostiţi Alain Delon şi Romy Schneider. Şi la sfârşit, 46 de milioane de euro.
Apartamenul se află pe Avenue du Président-Kennedy, în arondismentul 16, cartierul în care se desfăşoară poveştile miliardarilor, preţul pentru un metru pătrat revenind cam la 60.000 de euro. În 2010, „Bourbon-Condé”, o reşedinţă particulară, a fost vândută unui principe din Bahrein pentru 68 de milioane de euro, fiind vorba despre 1.250 de metri pătraţi, ceea ce revenea la 55.000 de euro pe metrul pătrat.
Camerele cu vedere spre cel mai faimos turn din lume fac parte dintr-un imobil relativ recent, construit în 1933, care conservă perfect decoraţiile epocii, ca şi poarta din fier forjat. Spectaculos este apartamentul la nivelurile 7 şi 8, cu o mansardă la etajul 9, extrem de luminos şi cu terase spaţioase. Balcoanele se extind pe 375 de metri pătraţi, iar interiorul este ultramodern.
Cei doi s-au întâlnit în 1958, pe ecran, în „Christine”, în regia lui Pierre Gaspard-Huit, un remake după „Amanţii nebuni” de Max Ophüls, din 1933. În epocă Schneider era numită de toţi Sissi. Delon, în schimb, nu era atât de celebru. Îi mai lipseau doi ani ca să strălucească în „Rocco şi fraţii săi”, dar şi în „Ghepardul”, deşi evoluase alături de Jean-Paul Belmondo. În schimb, paparazzi îi considerau perechea cea mai glamour. Timp de şase ani, cei doi îndrăgostiţi au rămas împreună în acest apartament de vis.
Curiozitatea se îndreaptă către viitorul posesor al apartamentului. Este cert că nu va fi un francez. Dacă piaţa imobiliară de lux nu cunoaşte crize, deoarece în 2010 s-a stabilit un nou record, cu o cifră de afaceri de peste un milliard de euro, meritul revine arabilor, noilor îmbogăţiţi ruşi şi, în viitor, chinezilor…
Agenţia nu numai că propune cuibul de dragoste al lui Alain Delon şi Romy Schneider la 46 de milioane de euro, dar şi speră că îl va vinde.
După colecţiile de artă contemporană şi cele de vinuri, la vârsta de 76 de ani, Alain Delon se desparte pentru a treia oară de comorile sale. În 2007 a vândut 40 de tablouri de artă modernă, totalizând 8,74 milioane de euro, pulverizând şapte recorduri ale lumii. În noiembrie anul trecut, vânzarea de „grand crus” din domeniile „Fouquet” a totalizat 250.412 euro.
Colecţia de ceasuri, reunită de-a lungul a 50 de ani, cuprinde „Rolex”, „Cartier”, „Blancpain”, „Audemars-Piguet”, „Vacheron Constantin”, „IWC” şi „Breitling”, şi va fi pusă la licitaţie în 5 aprilie, la Casa Drouot Montaigne, la Paris.
Între piesele-far ale colecţiei se numără clasicul „Cartier”, modelul „Santos 100”, „Tank”, „Panthère”, „Pacha”, „Réversible”, ca şi câteva ceasuri rare de buzunar. Un „Daytona” este estimat între 5.000 şi 7.000 de euro. Dar clou-ul vânzării va fi un „Royal Oak” de la „Audemars-Piguet”, pe care starul francez l-a purtat la filmările de la „Comme un boomerang” (1976), „Parole de flic” (1985) sau „Ne réveillez pas un flic qui dort” (1988). (sursa: cotidianul.ro)
Alain Delon se desparte de comorile sale. ”Cuibul dragostei”, scos la licitație pentru 46 de milioane de euro
loading...