Municipiul Baia Mare a fost îngropat sub nămeți în ultimele 24 de ore, cele două utilaje angrenate în primele ore ale ninsorii nefăcând față nici cât negru sub unghie. Băimărenii au reacționat și și-au vărsat nemulțumirile pe rețelele de socializare, primarul ales a reacționat și a spus clar cum se poate remedia problema, inclusiv partidele aflate în campanie electorală au intervenit ba cu acțiuni populiste, pozându-se cu lopata în mână, ba cu mesaje lacrimogene, numai conducerea Primăriei Baia Mare a tăcut.
Marinel Rob a primit mesaje încă din noaptea de joi spre vineri, contul său de Facebook fiind asediat de comentarii și fotografii trimise de băimăreni, însă a reacționat abia după 24 de ore. Nu a fost de găsit între timp, cel puțin nu de reprezentanții mass media, nici telefonic, nici la Primărie (cel puțin nu până la orele prânzului) lăsând grija unei astfel de intervenții, importante pentru comunitate, în voia sorții.
Condițiile meteo, vinovate de haosul care s-a instalat în ultima zi în Baia Mare
La orele serii, astăzi, la 24 de ore după ce zăpada a îngropat Baia Mare, primarul interimar a postat pe contul său de Facebook (Marinel Rob-Primar Interimar) un mesaj care conține de la scuze, greșeli gramaticale și măsuri care au fost luate pe parcursul zilei, de toate. Pentru situația care a pus pe jar întreaga comunitate, principalul vinovat e… vremea. În Baia Mare nu a mai căzut de foarte multă vreme o cantitate atât de mare de zăpadă…
„În calitate de primar interimar al Municipiului Baia Mare, vin în fața dumneavoastră și vă prezint scuzele mele cu privire la disconfortul creat zilele acestea, în urma căderilor masive de zăpadă. De foarte multă vreme, în Municipiul Baia Mare nu a mai căzut o cantitate atât de mare de zăpadă, într-un timp atât de scurt. Intervenția utilajelor de deszăpezire nu a fost suficient de promptă pentru a asigura un trafic fluent în oraș”, spune Marinel Rob.
Nu sunt motive jusitificate pentru a se declara stare de urgență…
S-a întrunit astăzi, într-un târziu, Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului Baia Mare. S-a rezolvat totul, nu se poate…”În cursul zilei de astăzi, s-a întrunit Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului Baia Mare, l-a care a fost invitat și prefectul județului Maramureș, Dl. Sebastain Lupuț, ocazie cu care s-au analizat măsurile suplimentare și legale care se pot lua pentru normalizarea situației. Dl. prefect a precizat că în urma discuțiilor avute cu reprezentanții ISU Maramureș s-a stabilit faptul că, nu sunt motive justificate pentru a se declara stare de urgență, referitor la căderile recente de zăpadă din Municipiul Baia Mare”, arată Marinel Rob în mesajul postat pe Facebook.
Primăria Baia Mare a semnat un contract pentru… 4 utilaje mari și 2 utilaje medii
„Se menționează faptul că, în cursul lunii noiembrie, la nivelul Primăriei Municipiului Baia Mare s-a încheiat contractul de servicii de deszăpezire nr. 43.060/29.11.2016 cu SC Nord-Vest Infrastructură și Servicii SRL din Baia Mare, prin care societatea menționată se angajează să intervină cu un număr de 4 utilaje mari și 2 utilaje medii, echipate cu lamă și sărăriță, în cazul în care condițiile meteorologice impun acest lucru. Din motive de ordin tehnic invocate de societatea menționată, în prima fază a intervenției nu au putut fi folosite toate utilajele prevăzute în contract, spune primarul interimar.
Au suplimentat numărul de utilaje cu 5 și s-au angrenat alte 8 utilaje de la SPAU
După ce orașul a fost paralizat din cauza zăpezii și s-au trezit și cei din executivul Primăriei Baia Mare, s-au găsit și câteva utilaje care să intervină pentru remedierea situației. „În prezent, s-a suplimentat numărul de utilaje de către societatea contractantă cu un număr de 5 utilaje mari, dotate cu lamă, sărăriță și sare, care acționează pe toate arterele din Baia Mare care permit accesul acestui tip de utilaje. În paralel cu aceste demersuri, grupul de lucru constituit la nivelul Primăriei Baia Mare a luat legătura cu diverse societăți comerciale din oraș, potențiale furnizoare de utilaje pentru deszăpezire. Astfel, a fost suplimentat cu 2 buldoexcavatoare și un autogreder numărul utilajelor de intervenție. La nivelul Serviciului Public Ambient Urban acționează alte 8 utilaje de intervenție, de mici dimensiuni, iar din partea societății SC Vital SA acționează un număr de 2 buldoexcavatoare. În urma intervenției acestor utilaje, care vor lucra non-stop, sperăm ca în curând să se circule în condiții de normalitate în Baia Mare”, arată Marinel Rob.
La început de decembrie, după prima ninsoare, Primăria Baia Mare a demarat procedurile pentru licitația serviciilor de deszăpezire
La primele două licitații nu au fost doritori. Se organizează a treia licitație, în speranța că se va găsi un operator de deszăpezire. „Țin să precizez că Primăria Baia Mare a organizat două licitații pentru deszăpezire în toamna acestui an, dar nu s-a prezentat niciun ofertant la niciuna dintre cele două licitații. În aceste condiții, am fost nevoiți să facem un studiu de piață, prin care am solicitat oferte de la un număr de 10 operatori de deszăpezire și singurul răspuns primit a fost de la SC Nord-Vest Infrastructură și Servicii SRL din Baia Mare. În paralel, s-au demarat procedurile pentru negociere fără publicare prealabilă și pentru licitație propriu-zisă, la finalul cărora sperăm să avem un operator de deszăpezire care să aibă capacitatea tehnică de intervenție în condiții optime și la timp”, declară Marinel Rob, primarul interimar al municipiului Baia Mare.
LATER EDIT: La nici 30 de minute după ce a postat mesajul, contul de Facebook al primarului interimar Marinel Rob a… dispărut din peisaj. Fie a fost suspendat din cauza mesajului agramat, fie din cauza reacțiilor nu tocmai prietenoase venite din partea cetățenilor, cert este că momentan contul nu mai este disponibil. Găsiți mai jos capturile foto în caz că ați ratat mesajul sau nu aveați oricum cont pe această rețea de socializare:
Annamaria Somay/ActualMM