AJUTOR DE LA CENTRU Executivul a propus spre aprobarea plenului Consiliului Judeţean un protocol de colaborare între Ministerul Turismului și Județul Maramureș, pentru promovarea celor două evenimente.
Este vorba despre ediţia a treia a evenimentului ”Zilele Maramureșului – Haida, hai în Maramureș” care va avea loc în luna mai și de ”Crăciun în Maramureș”, ediția a IX-a, care se va desfășura în luna decembrie.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a spus că evenimentele urmează să fie promovate în cadrul organismelor de promovare turistică cu sediul în străinătate, ale reprezentanțelor și misiunilor diplomatice, dar și ale organismelor de specialitate în domeniul turismului din țară și internaționale.
Ioan Doru Dăncuș, vicepreședinte CJ, a subliniat faptul că prin acest protocol se realizează o deschidere mai amplă pentru colaborări instituționale cu tot mai multe entități de la nivel central.
Totodată, Maramureșul va fi partener oficial al Ministerului Turismului la o serie de evenimente ce vor avea loc în cursul acestui an. ”