BUN DE PLATĂ Posesorii de vehicule care tranzitează statele Uniunii Europene ar putea fi nevoiți, în curând, să plătească taxele de drum diferențiat, în funcție de emisiile poluante ale mașinilor deținute. Astfel, cu cât mașina utilizată este mai veche și mai poluantă, cu atât vignetele sau sumele plătite la stațiile de taxare de pe autostrăzi vor fi mai prohibitive.
Potrivit Capital.ro, intenţia dezvăluită de doi oficiali ai Comisiei Europene va fi prima măsură de acest fel care implică trasarea unor principii clare pentru toate statele Uniunii în privinţa taxelor de drum atât pentru autoturisme cât şi pentru autobuze sau camioane.
Conform unei depeşe Reuters, se pare că o astfel de propunere este susţinută chiar de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) care, bineînţeles, doreşte taxarea mai accentuată a posesorilor de vehicule vechi astfel încât aceştia să fie împinşi către achiziţia unora noi.
„Orice taxare a utilizării durmurilor care nu ia în calcul emisiile reale de noxe va duce la «sub-optimizarea» parcului auto”, a menţionat ACEA într-un document.
Conform Reuters, directiva pregătită de oficialii UE nu va obliga statele membre să taxeze utilizarea drumurilor în funcţie de normele de poluare, dar trasează liniile directoare pentru ca o astfel de măsură să fie aplicată omogen pe tot cuprinsul Uniunii.
Varianta finală a acestei noi propuneri a oficialilor UE va fi publicată, cel mai probabil, la finalul lunii mai, urmând ca Parlamentul European să o discute şi, eventual, să o aprobe. Ulterior şi statele memebre UE vor trebui să îşi dea acordul pentru măsura care înseamnă, mai exact, că posesorul unei maşini cu propulsor Euro 3 va trebui să achite o taxă de drum mai mare decât cel al unei maşini Euro 5, de exemplu, pentru aceeaşi distanţă parcursă pe şoselele europene.
Rămâne de văzut dacă iniţiatorii acestui demers vor avea susţinerea statelor membre şi, mai ales, care este modul prin care o astfel de măsură poate fi aplicată în practică.
Sursă info și foto.