AcasăActualitateSocialAI FOST OPRIT DE RADAR? - Iată care sunt cele 7 drepturi...

AI FOST OPRIT DE RADAR? – Iată care sunt cele 7 drepturi ale șoferilor, care te pot scăpa de amendă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Nu de puține ori, atunci când suntem opriți de Poliție în situația depășirii vitezei legale, cădem sub incidența legii și, lăsându-ne la voia întâmplării, îngroșăm rândurile celor ce plătesc amenzi de circulație.
În momentul în care o brigadă de poliție având la dispoziţie un aparat radar vă oprește pentru depăşirea vitezei, trebuie să cunoașteți faptul că, la rândul lor, șoferii au la dispoziție 7 drepturi care nu pot fi încălcate. Cunoscând instrucțiunile și drepturile voastre, aveți toate șansele să vi se anuleze procesul verbal.

Iată care sunt cele 7 reguli care vă vor ajuta să vă susțineți drepturile și reușiți să faceți față unei astfel de situații:

1. În momentul presupusei abateri, polițistul trebuie să aibă asupra lui şi să vă prezinte: certificatul de omologare a aparatului radar de către Biroul Român de Metrologie Legală, buletinul de verificare metrologică în termen de valabilitate respectiv 12 luni de la data efectuării verificării şi autorizaţia de operator radar pentru cel care vă încheie procesul-verbal. Lipsa oricăruia din aceste documente trebuie prevăzută de dvs. la rubrica „alte menţiuni” şi este caz de nulitate absolută a procesului-verbal.

2. Organele de poliție nu au voie să meargă cu radarul mobil oprit şi să-l pornească atunci când dvs. sunteţi foarte aproape de el. Aparatul radar, conform normelor metrologice, are o funcţie de autotestare care se face automat la fiecare pornire a aparatului. Cât timp în partea stângă a fotografiei apare litera „T” aparatul radar nu şi-a terminat autotestarea şi conform normelor măsurătorile nu pot reprezenta probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere (mai apare şi o dungă albă care este exact peste ultima cifră din viteza prevăzută pe mijlocul fotografiei). De asemenea, tot conform normelor metrologice, poliţiştii nu au voie să folosească aparatul radar scos de pe suport deoarece nu se respectă unghiul de incidenţă şi nici nu au voie sa folosească un paravan pe care să-l ridice la apropierea autovehiculului.

3. Aparatul radar de tip staţionar nu poate fi amplasat în apropierea unei surse puternice de radiaţii electromagnetice, adică un stâlp de radio, televiziune, telefonie mobilă sau, cel mai des, o instalaţie electrică de înaltă tensiune. Aparatul radar trebuie să fie cel puţin la 200m de instalaţia electrică de înaltă tensiune, în afara câmpului electromagnetic.

4. Dacă în fotografiile depuse în instanţă drept probe de către Poliţie apar mai multe autovehicule simultan, verificaţi în toate fotografiile distanţa dintre dvs. şi celelalte autovehicule. Daca aceasta scade de la prima fotografie la a doua, atunci nu dvs. aveaţi viteza cea mare din toate şi este clar că se încalcă normele metrologice care prevăd că măsurătorile nu pot constitui probe dacă circulă simultan mai multe autovehicule şi nu se poate determina CLAR autovehiculul vizat.

5. Ordonanţa 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor prevede că agentul care constată contravenţia se numeşte agent constatator.
Agentul constatator este şi cel care aplică sancţiunea, altfel procesul-verbal este lovit de nulitate absolută. Deci, dacă un agent constată contravenţia, dar procesul-verbal este întocmit de un alt agent (situaţia în care se transmite viteza prin staţie), procesul-verbal este nul, nu are nici o valoare şi în urma contestaţiei dvs. instanţa îl va anula, va anula şi amenda şi punctele.

6. Ordonanța 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că agentul constatator are obligația să aducă la cunoștință contravenientului că are dreptul de a avea sau nu obiecțiuni pe care să le înscrie la rubrica „alte mențiuni” sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Deci, dacă la rubrica „alte mențiuni” nu este completat nimic, atunci procesul-verbal este nul de drept și instanța îl va anula și va anula și amenda și punctele.

7. Camerele digitale amplasate pe drumuri nu sunt omologate de Biroul Roman de Metrologie Legală (BRML) și nu pot fi folosite pentru determinarea vitezei legale, ci doar pentru probarea unei depășiri neregulamentare, trecerea pe roșu la semafor și altele de acest gen. Sistemul omologat de BRML este principiul buclei inductive: în asfalt sunt amplasați doi senzori electromagnetici la o distanță de 5 metri unul de celălalt. La trecerea prin dreptul primului senzor acesta imprimă autovehiculului o amprentă magnetică unică. La trecerea prin dreptul celui de-al doilea senzor acesta calculează viteza și dacă este mai mare decât cea legală, trimite comandă către camera digitală care face fotografia din spate. Camerele care sunt prevăzute cu buclă inductivă sunt doar 6 din cele 49 amplasate până în prezent și ele se află pe DN1 la: Balotești, Ciolpani, Puchenii Mari, Bărcănești, Comarnic, Sinaia. Niciuna dintre camerele digitale din orașe nu are buclă inductivă. Se observă foarte ușor care camere au și bucle inductive prin faptul că, pe fiecare sens, în dreptul camerelor respective lipite de asfalt, în exteriorul asfaltului, sunt două porțiuni de beton de circa 30cm/15cm, la circa 5m una de cealaltă, în care sunt încastrați senzorii.

sursă știre antenasatelor.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA