AcasămodeleAGRESIUNE - Un băiat cu probleme psihice a înjunghiat un tânăr de...

AGRESIUNE – Un băiat cu probleme psihice a înjunghiat un tânăr de 23 de ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un tânăr din Suplai (Bistriţa Năsăud) este în stare gravă, într-o clinică din Cluj-Napoca, după ce noaptea trecută a fost înjunghiat în zona gâtului cu un cuțit.

Agresorul are 19 ani și este un tânăr care până de curând a fost instituționalizat la centrul din Beclean. Se pare că acesta are și probleme psihice.

Incidentul s-a produs noaptea trecută, în localitatea Poienile Zagrei, într-o comunitate de romi. Din primele informații reiese că un tânăr de 23 de ani care locuiește în zonă s-a luat la bătaie cu un alt tânăr de 19 ani.

La un moment dat, tânărul de 19 ani a scos un cuțit și i l-a înfipt în gât tânărului de 23 de ani.

„Pacientul, un bărbat de 23 de ani, prezenta o plagă înjunghiată la nivelul cervical anterior. Acesta a fost preluat conștient și stabil, iar echipajul medical a ajuns cu el până la Compartimetul Primiri Urgențe Năsăud, de unde a fost preluat de un alt echipaj și transferat la clinica ORL din Cluj-Napoca”, a declarat Monica Borz, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean.

Autorul agresiunii a ajuns după gratii pentru 24 de ore, urmând să fie propus pentru arestare preventivă pentru 30 de zile.

„La data de 21 aprilie, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr de 19 ani din Beclean, în timp ce se afla pe raza localității Poienile Zagrei i-ar fi aplicat o lovitură în zona gâtului unui tânăr de 23 de ani din localitatea Suplai. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi propus pentru arestare preventivă”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Autoritățile locale din comuna Zagra spun că agresorul de 19 ani este un tânăr problemă, care era des vizitat de polițiști. Acesta a fost ani buni internat la centrul din Beclean, având, se pare, și probleme psihice.

Tânărul ar proveni dintr-o familie dezorganizată, singurul său sprijin fiind bunicii, care, din cauza stării de sănătate, n-ar fi putut să-l țină în frâu și ar fi ales să îl ducă la Beclean. Acesta s-a întors de curând în familie.

sursa INFO 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA