AcasăActualitate112AGRESIUNE ÎN APAHIDA - Elev de clasa a II-a, bătut într-un parc...

AGRESIUNE ÎN APAHIDA – Elev de clasa a II-a, bătut într-un parc de un individ matur, doar din sadism

spot_img

DISTRIBUIȚI

AGRESIUNE ÎN APAHIDA O tânără femeie, însoţită de soţ şi de fiul său în vârstă de 8 ani păşeşte pe coridoarele I.M.L. Cluj, în vederea consultului pe care medicii urmează să i-l facă băiatului, scrie Gazeta de Cluj.

Ea povesteşte indignată că fiul ei a fost lovit cu capul de un gard, pentru o vină inexistentă, de un bărbat de circa 60 de ani din Apahida, în timp ce copilul juca fotbal în parc.

Mama copilului mai spune că după bătaie agresorul a încercat să-l prindă şi să-l arunce pe băiatul ei şi într-un şanţ, iar când i-a reproşat acestuia gestul – având alături de ea şi o fată – martoră a incidentului, individul a fost cât pe ce s-o ia la bătaie şi pe micuţă.

La începutul discuţiei femeia mărturiseşte că băiatul ei este un mare iubitor de fotbal, aşa că i-a cumpărat o pereche de bocanci cu crampoane, pentru ca micuţul să poată juca fotbal, în voie, în parcul aflat la intersecţia străzilor Decebal şi Libertăţii din Apahida.

Intervine, cu îndrăzneală, Alin descriind detaliat incidentul: „Era miercuri, pe la ora cinci după-masa şi mama trebuia să vină la mine, să mă ia şi să mergem acasă. Eu jucam fotbal cu prietenii mei din parc şi la un moment dat, în timpul jocului am pus o „frână” cu crampoanele şi câteva pietricele au zburat în piciorul unui om care stătea pe o bancă şi se uita la noi.

Atâta a fost de ajuns, că nenea acela m-a şi luat de gât – în faţa tuturor, lovindu-mă apoi cu capul de un gard – până ce aproape am leşinat. Îmi tot zicea, în timp ce mă loveşte, că mă aruncă într-un şanţ plin cu apă, nămol şi broaşte, aflat lângă parc. Auzind asta, mi-am revenit puţin şi am luat-o repede la fugă, iar el după mine.

Am avut mare noroc pentru că nu m-a prins, astfel că am ajuns la o vecină de-a noastră şi m-am adăpostit la ea”.

Tulburată, mama copilului preia relatarea acestuia: „Îi tot spunea, traumatizat, vecinei, să închidă mai repede uşa fiindcă vine un nene şi îl omoară. Iar după ce aceasta a închis uşa, a adus un prosop cu care l-a şters de sângele care-i curgea din  rana de la cap.

Apoi am venit şi eu, într-un suflet şi am chemat poliţia şi ambulanţa. Ceva mai târziu, pentru că ameţea, l-am dus pe băiat la U.P.U. Cluj-Napoca, iar medicii mi-au spus că are un cheag de sânge la cap şi palpitaţii din pricina sperieturii.

De altfel, astă noapte copilul a plâns tot timpul, în somn, şi striga să închid uşa că vine nenea şi-l omoară”.

Arată, de asemenea, că şi-a făcut timp să ajungă şi la bătăuş, un anume Costică, fiind însoţită de o fetiţă o care a văzut toată scena. Iar agresorul – în loc să-şi ceară scuze pentru gestul său – le-a râs în faţă zicând că n-are habar despre ce vorbesc, iar pe fată a fost cât pe ce să o bată.

Copilul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri medicale.

Supărată, înainte de a pleca, mama băiatului ţine morţiş să ne mai declare ceva: „Pe individ nu-l iertăm în niciun caz, aşa că vom merge până-n pânzele albe ca să fie pedepsit. Din punctul meu de vedere el reprezintă un pericol mare pentru copiii din parc şi nu doresc în ruptul capului ca şi alţi copii să treacă prin ce a trecut fiul meu”. Apoi femeia – la braţ cu soţul şi cu Alin de mână – părăseşte hotărâtă incinta instituţei medicale clujene…

“La nivelul Postului de Poliţie din Apahida a fost depusă o plângere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, fiind reclamată o agresiune asupra unui minor. Cercetările continuă pentru lămurirea aspectelor sesizate”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA