AGENDA SĂPTĂMÂNII Miercuri, 29 martie, începând cu ora 13.00, în Sala de conferinţe va avea loc lansarea volumului de poezii „Eu nu sunt…Eu exist”, semnat de Mariana Cristina Popan, membră a Ligii Scriitorilor din România.
AGENDA SĂPTĂMÂNII Joi, 30 martie, la ora 13.00, în Sala de conferinţe, eCreator şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează lansarea a două antologii de poezie: „Damele metaforei” şi „Prietenii poetice”, ambele editate de Asociaţia „eCreator”.
Tot joi, la ora 16:30, tot în Sala de conferinţe, Departamentul pentru Cultură din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş în colaborare cu Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează, în cadrul proiectului intitulat„Filmul lunii”, patru evenimente ce vor consta în vizionare de film şi dezbatere, în urma proiecţiei următoarelor lungmetraje: Invincibilii (comedie-dramă, 2012 – 30 martie), Ostrov (dramă, 2006 – 27 aprilie), Viaţa lui Pi (dramă, 2012 – 25 mai), Arborele vieţii (fantastic-dramă, 2011 – 15 iunie). Intrarea este liberă!
Vineri, 31 martie, începând cu ora 12.00, Sala de conferinţe va găzdui lansarea cărţii „Ţara păcălelilor”, apărută la Editura Eurotip, Baia Mare, 2017, sub semnătura scriitorului şi jurnalistului Nicolae Goja.
Sâmbătă, 1 aprilie, între orele 11.00 şi 13.00, în Sala de conferinţe, Rotaract Baia Mare în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează seminariile gratuite „Viitorul începe cu 2+1”, care se adresează tinerelor familii, care vor să devină părinţi. Vor fi invitaţi specialişti în domeniile: ginecologie, neonatologie, psihologie, pediatrie, kinetoterapie.
Seminariile se vor desfăşura în datele de 25 martie, 1 aprilie, 8 aprilie, intrarea fiind liberă.