AcasăEvenimentAflat la capăt de drum, primarul Pașca vrea să dea ultimul tun!

Aflat la capăt de drum, primarul Pașca vrea să dea ultimul tun!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Peste câteva zile se încheie cel mai dezastruos mandat de primar din istoria postdecembristă a orașului Baia Spria. Cred că nici hoardele tătare în timpul invaziilor care au pustiit aceste meleguri, n-au făcut mai mult rău locului și oamenilor care îl populează. Cu siguranță mandatul primarului Dorin Pașca va fi consemnat în istoria localității la capitolul ”dezastre, calamități și alte nefericiri”, pentru că numai acolo se poate încadra.

În patru ani, independentul Pașca, dar dependentul de clica PDL-UNPR-UDMR, reprezentată de tandemul tragico-comic Mircea Man-Emil Ambruș, care a nenorocit țara, județul și orașul Baia Sprie, nu se poate lăuda cu nicio realizare la nivelul comunității. În schimb, neîmplinirile, sunt cu adevărat mărețe. Sunt, așa cum aminteam, ultimele zile ale coșmarului public local Dorin Pașca. Dar, pentru că nu a reușit să-și desăvârșească grozăvia, vrea să o facă în intervalul de timp care i-a mai rămas la dispoziție. În luna ședința Consiliului Local (CL) din luna aprilie, grupul de consilieri ai PSD a înaintat un proiect de hotărâre prin care se interzicea vânzarea terenurilor mai mari de 100 mp, aflate în proprietatea CL, până la instalarea administrației rezultată în urma alegerilor din iunie. Am cerut asta pentru ca să nu se repete povestea de la sfârșitul altor mandate (de aici sau din alte localități), când, pe ultima sută de metri, cei care simt că le-a venit sorocul, înstrăinează bunurile comunității în baza unor aranjamente ce aduc foloase unui grup restrâns de derbedei și pagube imense cetățenilor. Proiectul a fost respins, PSD fiind în minoritate în CL, iar ceilalți consilieri sunt ”arondați” demult primarului. Astfel s-a creat posibilitatea ca acele celebre ”tunuri”, specifice administrațiilor locale de la noi, să se poată desfășura fără niciun fel de probleme.
Se încearcă înstrăinarea a 3,39 hectare de teren situat între Baia Sprie și Tăuții de Sus!
Proiectul fiind respins, s-a trecut imediat la fapte. Pentru joi, 10 mai, ora 15, a fost convocată o ședință de CL care are ca punct principal pe ordinea de zi cedarea către un ivestitor israelian a unei suprafețe de teren de 3,39 ha, situată în zona fostului centru de montă pentru bovine. Acolo, conform unui proiect aprobat în urmă cu doi sau trei ani, ar fi trebuit să se construiască un Parc Voltaic (panouri solare), în schimbul terenului producătorul de energie electrică urmând să furnizeze curentul necesar iluminatului public din Baia Sprie. Un proiect generos, care, odată concretizat ar fi scutit comunitatea de plata a circa 45.000 euro pe an, reprezentând contravaloarea energiei folosite la iluminatul public. Au trecut anii și din proiectul în valoare de 3,5 milioane euro nu s-a ales nimic, la fel cum s-a întâmplat și cu altele în ultima perioadă. Nu știu de unde a apărut peste noapte acest ”investitor” și, dacă el vrea să materializeze proiectul, de ce nu mai are puțină răbdare. De ce această grabă în tranzacționarea terenului? Sunt convins că dacă există intenții bune, serioase, nimeni nu se va opune în CL, dar, repet, corect ar fi să aștepte instalarea viitoarei conducerii a orașului. Trebuie să spun că terenul respectiv a fost solicitat și de către bisericile din Baia Sprie și Tăuții de Sus, care vor să amenajeze acolo un cimitir comun, având în vedere că în cele existente nu mai sunt locuri. După consultări cu mai mulți specialiști, s-a ajuns la concluzia că există un alt teren ce pare mult mai potrivit pentru acest proiect. Este vorba despre cel situat pe Dealul Minei, mult mai bine poziționat geografic (mai înalt, expus mai mult la soare, mai întins) pentru o asemenea investiție. Repet, este părărea specialiștilor. Problema terenului este a întregii comunității, nu numai a executivului primăriei. De aceea, cetățenii  orașului ar trebui să participe joi, 10 mai, la ultima ședință a CL sub conducerea actualui primar. Numai așa vor putea zădărnici aprobarea a tot felul de proiecte dubioase, făcute pe picior, în interesul camariliei ce i-a fost fidelă vremă de patru ani.

În luna martie, în urma unei rectificări bugetare, CL a aprobat suma de 350.000 lei în vederea reabilitării drumurilor, stațiilor de autobuz, podurilor din oraș. Este vorba de executarea reparațiilor urgente, absolut necesare după traversarea sezonului rece, scutindu-i astfel pe pietoni sau șoferi să iasă dintr-o groapă și să intre imediat în altele. Cine a mers (ori călare, ori pe jos) spre Valea Chiuzbăii, bunăoară, a putut constata dezastrul din carosabil, situația absolut jenantă și umilitoare în care sunt puși trecătorii. Aici, ca și pe alte străzi de altfel (Boczor Wolf, Crișan, Ștefan cel Mare, Gordanilor, Cărămizilor, în Satu Nou de Sus etc), nu mai e vorba de gropi, ci de cratere și adevărate tranșee. Sunt bani așadar, dar iubitul conducător preferă să își umilească ”supușii” în loc să înceapă lucrările de reabilitare a obiectivelor amintite. Așteaptă până săptămâna viitoare când vom fi în campanie electorală, numai atunci va porni ”motoarele”, ca să vadă alegătorii câte lucruri bune face el pentru urbe. Numai că oamenii nu mai cred în astfel de practici, ei au simțit pe pielea lor ”binefacerile” acestei triste perioade, de care sigur nu vor dori să-și mai amintească.
Un oraș pustiit de incompetența autorităților
O parte din rănile deschise pe care le are Baia Sprie, sunt moșteniri ale trecutului. Acestora li s-a adăugat altele noi, provocate de incapacitatea și incompetența primarului Pașca, cel care s-a preocupat de bunăstarea apropiaților săi, fără să întoarcă capul la necazurile orașului și ale oamenilor care îl populează. Și-a angajat pe leafă din bani publici fratele, rudele, apropiații; a făcut din primărie un SRL care deservește doar camarila de care se înconjoară; a majorat nejustificat taxele și impozitele prin rezonarea orașului, fără să aducă un minimum de îmbunătățiri condițiilor de trai; a înstrăinat nejustificat bunurile mobile și imobile ale orașului, mai cu seamă pe cele din zonele de agrement; nu a luat poziție atunci când furnizorul de apă potabilă a majorat metrul cub la incredibilul preț de 4,90 lei!; se face că nu vede faptul că străzi întregi din oraș nu au canalizare, dejecțiile fiind evacuate direct în râul Săsar. Doamne, multe ar mai fi de spus despre nerealizările și neîmplinirile din ultimii patru ani! Sper că oamenii vor conștientiza că așa nu mai merge, că trebuie întreruptă imediat coabitarea cu această administrație păguboasă sub toate aspectele. Dar, despre multe alte lucruri vom mai discuta în perioada următoare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA