AcasăActualitateAFLĂM DE LA INSTITUȚIA PREFECTULUI - Starea vremii şi a drumurilor în...

AFLĂM DE LA INSTITUȚIA PREFECTULUI – Starea vremii şi a drumurilor în Maramureş miercuri, 7 martie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vremea a fost mai caldă decât normalul termic al perioadei marţi, 6 martie. Cerul a fost mai mult noros. Pe arii extinse a plouat.

Cantitatea maximă de precipitații a fost de 2,2 l/mp la Târgu Lăpuș. Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări de până la 36 km/h în Baia Mare.

În zona montană înaltă intensificările vântului au avut viteza de 86 km/h la Vf. Iezer, spulberând zăpada.

Temperaturile maxime din cursul zilei au avut valori cuprinse între 10 grade Celsius în Baia Mare, Ocna Șugatag și Târgu Lăpuș, respectiv 11 grade Celsius Sighetu Marmației. Cel mai rece a fost în cursul dimineții în Pasul Prislop, temperatura aerului având 0 grade Celsius.

La această oră, valorile temperaturii aerului indică 2 grade Celsius la Târgu Lăpuș, 3 grade Celsius la Sighetu Marmației, 4 grade Celsius la Ocna Șugatag, 5 grade Celsius în Baia Mare.

Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă. Pe sectoarele de drumuri naționale se circulă în condiții de iarnă.

Cerul este acoperit pe toate sectoarele de drumuri naționale, plouă în Baia Mare și la Târgu Lăpuș. Vizibilitatea în trafic este bună.

Carosabilul este umed pe toate sectoarelor de drumuri naționale.

În zonele de deal și de munte s-a intervenit și s-au împrăștiat șase tone de material antiderapant pentru prevenirea și combaterea poleiului. Stratul de zăpadă măsura 50 cm la Vf. Iezer, 28 cm la Cavnic, 26 cm la Băiuț, 18 cm la Luhei, 13 cm în Baia Borșa, 10 cm la Mara, 11 cm la Ruscova, 7 cm în Poiana Borșa, 5 cm la Târgu Lăpuș și Ocna Șugatag, 6 cm la Firiza, 2 cm în Baia Mare.

Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în general în creștere. Pe majoritatea cursurilor de apă din județ fenomenele de iarnă sunt în restrângere și diminuare.

Nu au fost semnalate probleme pe cursurile de apă din județ. Gheața mai este prezentă pe malurile râurilor Tisa, Vișeu, Vaser, Ruscova, Botiza, Boicu, Mara, Lăpuș, Firiza și Cavnic.

Curg sloiuri de gheață pe cursul râului Suciu. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță.

Pentru astăzi, prognoza meteorologică prevede că vremea va rămâne apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla slab, la moderat, cu intensificări îndeosebi în zona montană înaltă.

Pe arii relativ extinse, îndeosebi în cursul zilei va ploua. În zona montană precipitațiile vor fi mixte.

Cantitățile de apă cumulate vor depăși în zona de munte 10-15 l/mp. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 5 grade Celsius și 9 grade Celsius. Cele minime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius și 2 grade Celsius. Izolat vor fi condiții de ceață.

Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.

Informaţii furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA