1633 – S-a născut cronicarul moldovean Miron Costin, cea mai însemnată personalitate a literaturii româneşti din Moldova secolului al XVII-lea (m.1691).
1746 – S-a născut pictorul spaniol Francisco de Goya (m.16.04.1828).
1821 – Întîlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluţiei din Ţara Românească, şi Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergenţe, cei doi ajung la un acord, în urma caruiă judeţele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia şi judeţele de cîmpie sub cea a lui Tudor.
1830 – S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituţionale de pe teritoriul României.
1837 – S-a născut Alexandru Şuţu, medic psihiatru, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii de Antropologie din Paris şi al Societăţii Franceze de Psihiatrie (m.22.09.1919).
1844 – S-a născut poetul francez Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului (m.08.01.1896).
1853 – S-a născut pictorul olandez Vincent van Gogh (m.29.07.1890,FOTO)).
1866 – Locotenenţa domnească publică “Proclamaţia către popor”, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern ca “domnitor al Românilor”, cu drept de moştenire şi sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicităţii un manifest, la 02.04.1866, cu acelaşi sens.
1867 – SUA cumpără Alaska şi insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 milioane de dolari.
1894 – S-a născut Serghei Iliuşin, constructor rus de avioane (m.1977).
1899 – A murit omul politic conservator Lascăr Catargiu (n.1823).
1912 – A murit scriitorul german Karl May (n.25.02.1842).
1937 – S-a născut Warren Beatty, actor, regizor, scenarist şi producător american.
1945 – A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administraţiei publice, învăţămîntului, presei, instituţiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viaţa publică numeroşi intelectuali de valoare.
1945 – A murit Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist şi eseist (n.29.07.1895).
1945 – S-a născut Eric Clapton, solist vocal şi instrumental britanic.
1966 – A murit Erwin Piscator, regizor german de teatru. Odată cu venirea nazismului porneşte în pribegie în SUA, unde înfiinţează “The Dramatic Workshop”, una dintre cele mai bune şcoli de teatru; i–a avut ca elevi pe Marlon Brando şi Tennessee Williams (n.17.12.1893).
1968 – S-a născut cîntăreaţa canadiană Céline Dion.
1989 – A murit Nicolae Steinhardt, eseist şi prozator. Evreu convertit la ortodoxie, botezat, la 15.03.1960, în timpul detenţiei de la Jilava, a devenit arhicunoscut în 1991, odată cu publicarea cărţii “Jurnalul fericirii” (n.21.06.1912).
2000 – A murit Rudolf Kirchschlaeger, fost preşedinte al Austriei (1974-1986).
2002 – A murit Lady Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon, mama reginei Elisabeta a II -a a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (n.04.08.1900).
Află aici ce s-a întâmplat de-a lungul timpului într-o zi de 30 martie
loading...