Religie
Ortodox = Adormirea Sf. Ana; Cuv. Olimpiada şi Eupraxia.
Romano-catolic = SS. IACOB, ap.; Valentina, fc. m.
Reformat(Calvin) = Jákób (Iacob).
Greco-catolic = Adormirea Sf. Ana, mama Maicii Domnului; Cuv. Olimpiada şi Eupraxia.
Mozaic = 23. Tammuz 5771.
Musulman = al-‘ithnayn: 23. Shaban 1432.

Evenimente
306: Constantin cel Mare a fost proclamat împărat roman de către trupele sale
1909: Prima traversare a Canalului Mânecii cu avionul (Louis Blériot )
1917: Margaretha Geertruida Zelle, cunoscută sub numele de Mata Hari, găsită vinovată de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial, a fost condamnată la moarte. Ea a fost executată la 17 octombrie 1917, în Franța, lângă șanțurile castelului Vincennes.
1943: Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei îl destituie pe Mussolini.
1944: Al doilea război mondial: Cucerirea Normandiei de către trupele aliate
1946: Statele Unite au testat prima bombă atomică subacvatică în apropierea atolului Bikini, Oceanul Pacific
1968: Într–un interviu, Nixon declara că, în cazul unor viitoare conflicte în Asia, asiaticii, mai mult decât americanii, trebuie sa aiba responsabilitati mai mari. Acest punct de vedere este denumit „doctrina Nixon”
1978: În Anglia se naște primul copil conceput prin fecundare artificială, fetița Louise Brown. Fecundarea a fost realizată de profesorii Roger Edwards și Patrick Steptoe
1984: Cosmonautul sovietic Svetlana Savitskaya a devenit prima femeie din lume care a ajuns în cosmos
2000: Un avion Concorde s-a prăbușit imediat după ce decolase din Paris; în accident au murit toți cei 109 oameni din avion și 5 aflați la sol
2004: Ciclistul american Lance Armstrong câștigă Turul Franței pentru a șasea oară consecutiv.

Nașteri
1848: Arthur James Balfour, filosof și politician britanic (d. 1930)
1858: Lovis Corinth, pictor german (d. 1925)
1864: Ioan Bogdan, istoric și filolog român, membru și vicepreședinte al Academiei Române (d. 1919)
1876: Mihai Codreanu, poet român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1957)
1893: Imre Nagy, pictor român de etnie maghiară (d. 1976)
1893: Hans Fallada, scriitor german (d. 1947)
1894: Andrei Oțetea, istoric român, membru al Academiei Române (d. 1977)
1905: Elias Canetti, prozator, dramaturg și eseist britanic de limbă germană, laureat al Premiul Nobel pe 1981 (d. 1994)
1911: George Ivașcu, gazetar și critic literar român (d. 1988)
1926: Theodor Grigori, compozitor român
1935: Monique Wittig, romancieră și eseistă franceză (d. 2003)
1941: Mircea Druc, politician român din Republica Moldova
1958: Varujan Vosganian, economist, scriitor și politician român de etnie armeană

Decese
1492: Papa Inocențiu al VIII-lea
1846: Louis Bonaparte, rege al Olandei (n. 1778)
1794: Andre de Chénier, poet francez (n. 1742)
1822: Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, scriitor, compozitor și pictor romantic german (n. 1776)
1916: Maria Alexandrovna Blank, mama lui Vladimir Ilici Lenin
1918: Árpád Abonyi (Csiba), scriitor, poet, și jurnalist maghiar (n. 1865)
1937: Alexandru Obregia, medic român (n. 1860)
1945: Enea Hodoș, scriitor, folclorist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1858)
1955: Isaak Dunaevski, compozitor rus (n. 1900)
1964: Cornel Medrea, sculptor român (n. 1888)
1969: Otto Dix, pictor și grafician (n. 1891)
1970: Marioara Tănase, interpretă româncă de muzică populară și romanțe (n. 1940)
1974: Elena Zamora, cântăreață româncă (n. 1897)

Personalitatea zilei
Constantin cel Mare
Născut la Naissus, în provincia romană Moesia Superior, ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitor împărat Constanțiu I) și al Helenei. În 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmației. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293.
La 1 martie 293, a fost promovat la rangul de caesar. În 305, după abdicarea lui Dioclețian și Maximian, se alătură tatălui său, în Apus. La moartea lui Constanțiu I, la Eburacum, în Britannia (25 iulie 306), este proclamat împărat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului și îl acceptă pe Constantin, caesar. Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea și a treia tetrarhie nu aveau să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat, iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În condițiile destrămării tetrarhiei, la conferința de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator.
În înțelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forțele lui Maxentius la Turin, Verona și în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius își găsește moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capăt persecuțiilor creștinilor în teritoriile sale, impunând nu numai toleranță, ci și restituirea bunurilor creștinilor. Dar Constantin nu era pregătit să devină creștin. Monedele bătute în această perioadă, dovedesc devoțiunea sa față de Marte, apoi din ce în ce mai mult față de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp după cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina și proconsulului Africii niște scrisori din care reieșea faptul că el susținea religia creștină, subvenționa Biserica creștină din fonduri publice, scutea clerul de obligații publice și se considera slujitorul lui Dumnezeu.
În 312, Constantin „a trecut la credința creștină” și a continuat să dețină funcția Pontifex Maximus funcție care permitea conducerea religioasă, pe care o avuseseră toți cei cărora li se atribuise titlul de „Caesar”, adică conducător al statului roman și al religiei,- bineînțeles păgâne -, funcție deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Christos .
În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate de la aceștia să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfințea creștinismul ca religie de stat și nici nu-l angaja personal pe Licinius în credința creștină.
Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de împăratul Constantin cel Mare și cu „Edictul de la Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că Edictul de la Milano, proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311.

Relațiile dintre cei doi împărați au început să se tensioneze, astfel, în 316, se declanșează un prim război civil. Constantin obține o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înțelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea ca Licinius să-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale est-europene cu excepția Traciei, păstrându-și însă poziția de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anunțat numirea a trei caesari: fiul său Crispus în vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, de 6 luni și fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an și 8 luni. După 320, Licinius sprijinit de cercuri păgâne din Orient, inițiază o politică anticreștină, în timp ce Constantin se apropie tot mai mult de pozițiile bisericii creștine. În noul război civil care izbucnește în 324, Licinius este înfrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (3 iulie) și Chrysopolis în Asia Mică (26 septembrie), este capturat și executat anul următor la Tesalonic.
Imperiul Roman este astfel reunificat și supus autorității unui unic împărat, situație politică nemaiîntâlnită din anul 285. Constantin, care se revendica drept, alesul pe pământ al divinității unice, abandonează politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului creștin. Principiul adopțiunii viitorilor împărați este înlocuit cu cel al eredității dinastice. Constantin a continuat și a desăvârșit toate reformele inițiate de împăratul Dioclețian. Numărul provinciilor romane este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze și 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia și Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonată politica economică a principatului – care era bazată pe argint-, în favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial roman.
Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniță (limitanei) și trupe de campanie (comitatenses). Din inițiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava și Oescus, un pod peste Dunăre, care reflectă importanța dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recuperează o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Acum Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.
Pe plan religios, în 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care pune bazele dogmatice și canonice ale noii religii.
Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul și de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraș, mutându-le cu circa 4 km în afară și mărind cam de 4 ori suprafața sa. Noul oraș a devenit un centru al creștinismului, reședința unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. „Noua Romă” a moștenit instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradiții culturale ale Răsăritului grec.
Construirea și popularea noului oraș s-au desfășurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate în 412. La fel ca și Roma, orașul e construit pe 7 coline și împărțit în 14 districte administrative. Există și aici un Senat; membrii săi aveau însă ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiți clari (remarcabili) și nu clarissimi (deosebit de remarcabili). În perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început și construcția a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) și Hagia Eirene (Sfânta Pace).
La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman. Festivitățile au durat 40 de zile și s-au desfășurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunțau lumii evenimentul.
În septembrie 307, la Colonia Augusta Trevorum, azi Trier, Constantin s-a căsătorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renunțând la iubita sa Minervina, care îi dăruise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constanțiu, Constant, Constantina și Helena.
Reședința lui Constantin era orașul Trier, așa cum fusese și pentru tatăl său, Constanțiu și, înaintea acestuia, pentru împăratul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o și pe mama sa, Helena. La sfârșitul anului 311 sau începutul lui 312, sora sa vitregă, Constanția se căsătorește cu Licinius.
Pe 8 noiembrie 324, Constantin și-a numit fiul Constanțiu în functia de caesar și se pare că în aceeași zi le-a oferit rangul de augusta soției sale Fausta și mamei sale, Helena.
În anul 326, Constantin l-a ucis pe fiul său mai mare, Crispus, care a fost acuzat (pe nedrept) de adulter cu Fausta. Trebuie subliniat faptul că Crispus, ca și Fausta, rămăsese păgân, fapt ce ar fi putut crea o dușmănie între el și tatăl său. Execuția a fost săvârșită la Pietas Iulia, în Istria. În același an, dându-și seama de greșala făcută, la scurt timp după moartea lui Crispus, Constantin a omorât-o și pe soția sa, Fausta, după o căsnicie de 19 ani, în baie. Atât Crispus cât și Fausta au primit damnatio memoriae, adică numele lor au fost șterse din inscripțiile și înscrisurile publice. Toate faptele sale au fost în concordanță cu legile și practicile romane în acea epocă.
Între 325 și 337, Constantin a continuat să sprijine Biserica și să folosească resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astăzi Georgia) din Caucaz a adoptat creștinismul în timpul domniei lui Constantin. În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la creștinism, iar regatul său a devenit oficial creștin la începutul secolului al IV-lea.
La scurt timp după Paștele din 337 (3 aprilie), Constantin a început să se simtă rău; a dorit să fie botezat de către episcopul, iar după botez a purtat numai veșminte albe precum ale unui neofit creștin în locul veșmintelor imperiale.
În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la Nicomedia, azi Izmit, în Turcia. Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol și expus pe un catafalc de onoare în Palatul imperial.
Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constanțiu II și Constant și-au luat titlul de augustus, împărțind imperiul.

Începând cu anul 324, se observă pe monedele lui Constantin o noua imagine a chipului său. Privirea lui este acum îndreptată în sus și în depărtare; aceasta reflectă pretenția lui nu la divinitate, ci la misiunea și inspirația sa divină. De asemenea, el renunță să mai poarte coroana de lauri și adoptă diadema.
La Metropolitan Museum of Art din New York poate fi văzut un uriaș cap de marmură al lui Constantin, de trei ori mărimea naturală. A fost datat 325/326. Cea mai cunoscută asemănare cu Constantin o reprezintă uriașul cap de marmură din il cortile în Palazzo dei Conservatori de pe colina Capitoliu din Roma. Are o înălțime de 2,55 m și cântărește între 8 și 9 tone. Un portret remarcabil al lui Constantin poate fi văzut la Muzeul Național din Belgrad. Este un cap de bronz în mărime naturală care provine de la Naissus, locul de naștere al împăratului. A fost datat în circa 330. De menționat alte două statui ale lui Constantin ambele datate în circa 320, în care împăratul apare în veșminte militare. La moartea lui Constantin au fost bătute patru tipuri diferite de monede omagiale.

Prin botez, potrivit religiei creștine, lui Constantin cel Mare i s-au șters atât păcatul originar, moștenit de la protopărinții oamenilor, Adam și Eva, cât și celelalte păcate săvârșite până la botez.
Pentru meritele deosebite pe care le-a avut în legalizarea, sprijinirea și organizarea[8] Bisericii creștine, Constantin cel Mare este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa, precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene).

Rubrică realizată de Grigore Ciascai