Ortodox = Sf. Mc. Metodie, Ep. Patarelor; Sf. Calist, Patr. Constantinopolului;
Romano-catolic = Sf. Sever, pp. m.
Reformat(Calvin) = Rafael, Keve.
Greco-catolic = Sf. ep. m. Metodie.
Mozaic = 18. Sivan 5771.
Musulman = al-‘ithnayn: 18. Radjab 1432.
20 iunie este a 171-a zi a calendarului gregorian și a 172-a zi în anii bisecți. Mai sunt 195 zile până la finele anului.
În 20 (respectiv 21) iunie, în emisfera nordică soarele ajunge în zenit și nu mai apune la cercul polar. Această zi marchează solstițiu de vară în emisfera nordică și solstițiu de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, și cea mai scurtă în emisfera sudică.
451: A avut loc Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, ultima mare bătălie a antichității, în care o coaliție romano-vizigotă a oprit expansiunea hunilor în Europa Vestică.
1819: S-a născut Jacques Offenbach, compozitor francez de origine germană considerat întemeietorul operetei clasice franceze (d. 1880).
1837 – Victoria devine regină a Marii Britanii.
1837 – Preşedintele Andrew Johnson anunţă cumpărarea de la ruși a provinciei Alaska.
1870 – A murit Jules Huot de Goncourt, scriitor şi istoric francez; împreună cu fratele lui, Edmond de Goncourt, a redat atmosfera vieţii culturale a vremii în “Jurnalul” publicat în 1896; tot el a împlinit dorinţa testamentară a fratelui lui de a întemeia Academia Goncourt care acordă în fiecare an Premiul Goncourt pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (n.17.12.1830).
1887 – S–a născut pictorul, sculptorul şi poetul german Kurt Schwitters, adept al mişcării dada, cunoscut ca „maestru al colajului” (m.08.01.1948).
1891 – A murit Mihail Kogălniceanu, istoric, publicist, scriitor, om politic, prim-ministru (1863-1865), ministru de Externe (1876, 1877-1879), membru al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române (1887-1890) (“Tainele inimei” – prima încercare de roman tipărit din cultura română) (n.06.09.1817).
1917 – S-a născut Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri, publicist şi eseist.
1936: A avut loc Conferința Internațională de la Montreux (Elveția) ce a avut ca scop stabilirea unui nou regim al strâmtorilor Bosfor și Dardanele; Convenția încheiată confirma principiul libertății de trecere și de navigație prin strâmtori pentru navele comerciale ale tuturor statelor pe timp de pace, precum și în timp de război dacă Turcia nu era parte beligerantă; delegația română a fost alcătuită din Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Străine, Constantin Contescu și Vespasian V. Pella, miniștri plenipotențiari.
1940 – A fost inaugurat, la Bucureşti, Institutul de Antropologie, întemeiat prin strădaniile doctorului Josef Francisc Rainer (astăzi Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române).
1949 – S-a născut Lionel Richie, vocalist, clăpar şi compozitor american (Commodores).
1953 – S-a născut Cyndi Lauper, cântăreaţă şi compozitoare americană.
1954: S-a inaugurat podul cu tablier metalic peste Dunăre la Giurgiu, numit Podul Prieteniei, pe atunci cel mai mare pod combinat (de cale ferată și rutier) din Europa, construit în doi ani și jumătate, în colaborare cu alte țări vecine.
1955 – Are loc cea mai îndelungată eclipsă totală de soare a secolului: 7 minute şi 8 secunde, observată în Filippine.
1963 – Reprezentanţi ai SUA şi URSS au semnat un acord de instalare a „liniei fierbinţi” – telefonice – între Washington şi Moscova. Ea a devenit operaţională din luna august a anului 1963.
1967 – S-a nascut Nicole Kidman, actriţă, laureată a Premiului Oscar în anul 2003, pentru rolul principal din filmul „The Hours”.
1969 – A murit Emanoil Arghiriade, matematician strălucit, membru al Academiei Române (lucrări ştiinţifice: „Sur les surfaces de Cech”, „Sur le contact d´une surface et d´une quadrique”) (n.02.01.1903).
1992: Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe Române a hotărât canonizarea ca sfinți a voievodului Constantin Brâncoveanu și a copiilor lui , precum si a „binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, prăznuit la 2 iulie.

1995 – A murit Emil Cioran, eseist şi filosof, unul dintre cei mai originali oameni de cultură contemporani (“Lacrimi şi sfinţi”, “Tratat de descompunere”, “Îndreptar pătimaş”, “Amurgul gîndurilor”) (n.08.04.1911). Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă „incoveniența existenței”. În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretențioase și stupide”.
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în țară (două luni) în 1940, el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. „N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele”, va constata mai târziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, „trăirismul”).
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: „Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful artificialului.
Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei constrângeri le repudiase în tinerețe. Dacă idiomul francez i-a potolit excesele și i-a dăruit secretul formei și al formulării, rădăcinile sale românești i-au procurat seva care a dat strălucire operei sale.
2005: A murit Jack S. Kilby, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1923)