- Religie
Ortodox = Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Cuv. Die.
Romano-catolic = Sf. Arsenie, pustnic LN.
Reformat(Calvin) = Emilia, Alfréd.
Greco-catolic = Cuv. Macrina; Cuv. Die. LN.
Mozaic = 29th of Tamuz, 5772;
Parashat Matot-Masei (in Diaspora).
Musulman = al-khamis: 29. Shaban 1433. Evenimente
1864 – În China, are loc căderea Nankinului; înfrîngerea războiului ţărănesc al taipinilor.
1870: Franța a declarat război Prusiei. Conflictul se încheie la 26 februarie 1871 prin înfrângerea Franței.
1877: Marele duce Nicolae, comandantul suprem al armatelor rusești, a adresat principelui Carol o telegramă cifrată în care, relatându-i despre înfrângerea suferită de trupele rusești în cea de-a doua bătălie de la Plevna, i-a cerut cu insistență ajutorul. Primele unități ale Armatei Române au trecut Dunărea și au luat în primire paza podului de vase Zimnicea-Svistov. (19/31)
1922: A avut loc primul meci al echipei de tenis a României în Cupa Davis (India–România: 5–0).
1954: A fost lansat primul disc single semnat Elvis Presley – „That’ s All Right”
1965: La Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu a fost ales în funcția de secretar general al Partidului. (19/24)
1996: Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat prin consens proiectul de lege care prevede acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate, pe bază permanentă României.
1996:La Atlanta (SUA) se desfășoară a XXVI-a ediție a Jocurilor Olimpice; delegația României cuprinde 168 de sportivi participanți la 18 dintre cele 31 discipline olimpice. Prin numărul de medalii obținute, România se clasează pe locul 14, cu patru medalii de aur, patru de argint și șase de bronz.
2005: Alegeri parlamentare în Burundi. - Nașteri
1834: Edgar Degas, pictor francez (d. 1917)
1890: George al II-lea din dinastia Oldenburg, rege al Greciei (1922-1923; 1935-1947) (d. 1947)
1893 – S-a născut Vladimir Vladimirovici Maiakovski, poet şi dramaturg rus (“Ploşniţa”, “Baia de abur”) (m.14.04.1930).
1896: A.J. Cronin, scriitor scoțian (d. 1981)
1905 – S-a născut Nicolae Carandino, ultimul dintre supravieţuitorii procesului Iuliu Maniu. El a făcut parte din grupul celor 4 oameni politici din conducerea Partidului Naţional Ţăranesc desemnaţi de Iuliu Maniu să părăsească ţara pentru a crea un nucleu credibil şi competent al rezistenţei româneşti în Occident, grup arestat la Tămădău, în zorii zilei de 14.07.1947. A fost gazetar, traducător şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti (m.16.02.1996).
1907: Constantin Drâmbă, astronom și matematician român, membru al Academiei Române (d. 1997)
1923: Constantin Țoiu, prozator român
1930: Pompiliu Teodor, istoric român, membru al Academiei Române (d. 2001)
1934: Tita Chiper, ziaristă româncă, scenaristă de filme de animație, autoare de proză pentru copii (d. 2002)
1943: Maria Luiza Cristescu, prozatoare româncă
1946: Ilie Năstase, jucător român de tenis
1947: Brian May, muzician englez
1948: Alexandru Neagu, fotbalist român
1953: Daniela Buruiană-Aprodu, politician român
1954: Elena Ștefoi, poetă, publicistă și diplomată româncă
1984: Diana Mocanu, înotătoare româncă, dublă campioană olimpică la nataţie, la Jocurile de la Sydney.Decese
1374: Francesco Petrarca, poet italian (n. 1304)
1891: Pedro Antonio de Alarcón, scriitor spaniol (n. 1833)
1931: Nicolae Paulescu, medic român, descoperitorul insulinei (n. 1869)
1976: Henri Catargi (Togo), pictor român (n. 1894)
1993: Dionisie M. Pippidi, arheolog, epigrafist și istoric român, membru al Academiei Române (n. 1905)
1993: Jean Negulesco, regizor american de origine română, membru de onoare al Academiei Române (n. 1900)
2009: Frank McCourt, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer (n. 1930)
2011: Arsenie Papacioc (n. 1914), duhovnic român - Personalitatea zilei
Arsenie Papacioc (n. 13 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița; d. 19 iulie 2011, Techirghiol) a fost un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenența la mișcarea legionară. S-a călugarit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud.
Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei, Arsenie Papacioc s-a născut în 1914 ca al șaptelea copil al părinților Vasile și Stanca. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieți din județul Ialomița. Numele civil al lui Arsenie a fost Anghel. De mic, Anghel dovedește o memorie bogată și o vie inteligență, de multe ori fiind premiant cu coroană. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei „Vraja”, tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât și fizice. La întrecerile interșcolare, organizate în București, obține locul I la viteză și locul II la sărituri. După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenția de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. Starețul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: „Nu te pot primi, frate. Te văd că ești nițel mai învățat și nu te pot pune la boi. Ce o să zică frații? Pe acesta îl ții la cancelarie și pe noi ne pui la greu?“.
Nu a renunțat la gândul său și a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit în obștea monahilor. Tot acolo primește ascultarea de paraclisier și predă educația civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniștii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învățătura creștină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea și s-a retras la o moșie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an și jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Ciclovina. Mitropolitul de atunci al Olteniei, Firmilian, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina și i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu a aprobat acest gest al mitropolitului și Anghel a ajuns la Mănăstirea Sihăstria. Acolo a fost călugărit, la slujbă participând părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuș, iar naș de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. După ce a primit preoția, Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamț. A urmat mutarea la Mănăstirea Slatina, unde a fost egumen. De aici a fost arestat și dus la Suceava, ținut în anchetă nouăzeci de zile, bătut și chinuit pentru acuzații fără nici un suport real. După ani de detenție, de interminabile anchete și deplasări de la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era un lagăr de muncă forțată, la închisoarea de la Aiud, a fost eliberat și i s-a permis să slujească la o parohie din Ardeal. De aici, a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol.
„Am fost al șaptelea copil la părinți, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Părinții se numeau Vasile și Stanca. Tata a fost agent sanitar peste șase sate și a contribuit masiv la constructia Bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc. Pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. și de aici vine numele. Era aromân și i s-a spus: «Popa cu cioc» – Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Și bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia și s-a instalat pe Ialomița, unde era câmpie. Satele erau rare…” – mărturie despre sine
În 2006, Arsenie Papacioc a suferit o intervenție chirurgicală, încheiată cu succes. A fost internat în urma unei hernii de disc.
Despre ecumenism, Arsenie Papacioc a afirmat: „Sunt împotrivă! Pe viață și pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?” - Rubrică realizată de Grigore Ciascai
Află aici ce s-a întâmplat de-a lungul timpului într-o zi de 19 iulie
loading...