1567 – S–a născut compozitorul italian Claudio Monteverdi, considerat primul mare creator de operă (“Orfeu”, “Întoarcerea lui Ulise în patrie”) (m.29.11.1643).
1718 – A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra.
1756 – Începe războiul de şapte ani, Anglia declarând război Franţei.
1838 – S-a născut Nicolae Grigorescu, pictor român (d.21.07.1907).
1845 – S-a născut Ilia Mecinikov, biolog rus, laureat al Premiului Nobel.
1861 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, prima şcoală românească de medicină veterinară.
1873 – A murit Alexandru Ioan Cuza, primul domn al Principatelor Unite (n. 1820). A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor doua țări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii de către puterea suzerană și puterile garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.
1938 – A murit medicul Gheorghe Marinescu, fondator al şcolii româneşti de neurologie, academician ale cărui merite au fost recunoscute de 36 de academii şi societăţi ştiintifice din întreaga lume. A fost cel dintîi om de ştiinţă care a utilizat pelicula cinematografică (examinarea radiologică) în investigaţia ştiintifică (n.28.02.1863).
1940 – Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată puși în vânzare, în SUA.
1943 – Stalin dizolvă Cominternul.
1955 – Prima ascensiune a vârfului Makalu, al cincilea vârf ca înălțime din lume.
1970 – The Beatles lansează albumul Let It Be, în Statele Unite.
1995 – A murit biochimistul american Christian Anfinsen, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 1972
2004 – Josh Findley a calculatt cel mai mare număr prim cunoscut până la această dată, care conține șapte milioane de cifre.
Află aici ce s-a întâmplat de-a lungul timpului într-o zi de 15 mai
loading...