National Aeronautics and Space Administration avertizează că zvonurile privind sfârşitul lumii pe 21 decembrie 2012 reprezintă o ameninţare reală asupra vieţii copiilor şi a adolescenţilor depresivi, scrie Daily Mail. Potrivit astrobiologului, David Morrison, unii spun că nu pot mânca, nu pot dormi din cauza îngrijorării, în timp ce alţii au gânduri sinucigaşe.
Povestea a început cu Nibiru, o planetă descoperită se pare de sumerieni, care se îndreaptă cu o mare viteză spre Pământ. Această catastrofă a fost prezisă iniţial pentru luna mai, 2003, dar atunci când nu s-a întâmplat nimic, ”ziua judecăţii” a fost mutată pe 21.12.2012, dată legată de sfârşitul unuia dintre ciclurile din calendarul mayaş. Acest calendar mayaş se pare că se încheie pe data de 21.12.2012. Câteva decenii după această dată se pare că nu vor avea loc alinieri planetare şi chiar în cazul în care aceste aliniamente ar avea loc, efectele lor asupra Pământului ar fi neglijabile.
O aliniere majoră a avut loc în anul 1962, iar altele 2 în anul 1982 şi 2000. În fiecare lună Decembrie, Pâmântul şi Soarele se aliniază cu centrul aproximativ al Galaxiei Calea Lactee, dar este un eveniment anual care nu are nici un fel de consecinţe. Nibiru şi povestiri despre alte planete aflate în derivă sunt doar născociri de pe Internet. Nu există nici o bază faptică pentru aceste poveşti.
Dacă Nibiru sau Planeta X s-ar apropia de Pământ, cu siguranţă astronomii ar fi avut-o sub urmărire de cel puţin 10 ani, iar acum s-ar putea vedea cu ochiul liber. În mod evident, nu există. Morrison a declarat că primeşte foarte multe mail-uri de la persoane tinere care îşi exprimă îngrijorarea.
AFLA AICI ce crede NASA despre sfarsitul lumii de pe 21 decembrie 2012
loading...