AcasăberzmudeADVERTORIAL: Talpoş Ovidiu Anton – Poziţia 1 pe buletinul de vot!

ADVERTORIAL: Talpoş Ovidiu Anton – Poziţia 1 pe buletinul de vot!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Se apropie ziua de 9 decembrie, ziua în care maramureşenii vor veni la vot pentru a investi cu încrederea lor candidatul care le va reprezenta interesele în Parlament timp de patru ani. A trecut vremea promisiunilor, a greşelilor şi a experimentelor. Maramureşenii trebuie să-şi dea girul unui candidat cu probitate morală, unui candidat care a dovedit prin faptele sale că este capabil să gestioneze o firmă cu mii de angajaţi şi care nu urmăreşte niciun fel de scop ascuns decât acela de a se pune în slujba maramureşenilor.

Ce planuri am pentru Maramureş

Pe lângă sprijinirea fermă a iniţiativelor ARD în ceea ce priveşte reformele economice, în justiţie, sănătate şi învăţământ, am în vedere şi alte iniţiative legislative care să vină în sprijinul românilor dar şi al maramureşenilor care mă vor investi cu încrederea lor în 9 decembrie. Suntem cetăţeni europeni doar cu numele şi trebuie să aducem Maramureşul la standarde europene. Sună pompos în acest moment dar, atingerea acestor standarde înseamnă de fapt normalitate.

Maramureşul trebuie să iasă din starea de izolare impusă de starea jalnică a infrastructurii rutiere. Atrargerea de fonduri pentru reabilitarea infrastructurii şi continuarea proiectelor demarate deja, dar care se tărăgănează de ani de zile.

Pe lângă activitatea în ce priveşte actul legislativ în sine, voi sprijini liderii judeţeni şi locali pentru a dezvolta regiunea şi judeţul. Am în vedere atragerea de investitori străini în localităţile din judeţul Maramureş pentru a dezvolta societăţi comerciale sau firme care să ofere mai multe locuri de muncă pentru maramureşeni.

Atragerea în zonă a unor investitori străini care să readucă la viaţă ruinele vechii platforme industriale de pe raza Municipiului Baia Mare. Se pot implementa tehnologii nepoluante pentru prelucrarea materialelor neferoase care să ofere mii de locuri de muncă pentru maramureşeni.
Sprijinirea alocării de fonduri pentru reabilitatea reţelei de apă şi canalizare în localităţile din Maramureş dar şi a reţelei de electricitate şi chiar branşarea la reţea a locuinţelor care sunt încă în secolul XIX din acest punct de vedere.
Identificarea nevoilor comunităților locale și sprijinirea proiectelor comune a mai multor comunități din același areal, identificarea resurselor necesare în vederea finanțării acestor proiecte – în special introducerea apei potabile sau a canalizării în mediul rural.

Maramureşul este un judeţ în care mineritul şi agricultura au fost la loc de cinste. Fermierii trebuie sprijiniţi şi stimulaţi să acceseze Fonduri Europene pentru dezvoltarea exploataţiilor agricole pe care le deţin. La nivelul fiecărei primării va trebui să fie angajat cel puţin un funaţionar care să ofere consultanţă gratuită şi să dea ajutor solicitantului la întocmirea documentaţiei necesare pentru depunerea cererii de finanţare.

Fără nicio îndoială votul fiecărui maramureşean contează. Indiferent că este vorba despre tinerii care votează pentru prima dată sau despre pensionari, toţi trebuie să-şi spună  punctul de vedere. Doar împreună şi doar uniţi vom avea UN VIITOR MAI BUN.

 

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA