Datoria de căpătâi a unui parlamentar este să ţină cont de dorinţele şi speranţele celor care, prin votul lor, îi dăruiesc încredere. Ştiu! Multora dintre dumneavoastră vă vine greu să mai credeţi în cei care candidează, deoarece, de-a lungul anilor v-au fost înşelate aşteptările. Bunăoară, nu puţini sunt oamenii din satele şi comunele Maramureşului care, sătui de promisiuni neonorate şi împovăraţi de traiul greu de acasă, au plecat – şi încă mai pleacă – să muncească peste hotare, să-şi caute norocul printre străini.
Maramureşenii nu trebuie să vină doar în vizită la ei acasă! Pot să muncească şi să trăiască şi aici, unde le sunt rădăcinile. Însă pentru asta au nevoie de siguranţa că munca lor este răsplătită şi că, astfel, pot trăi decent in ţara natală. Iar acest lucru impune planuri limpezi de dezvoltare rurală. Soluţii există, însă trebuie şi aplicate, nu doar îmbrăcate în vorbe.
Ca medic, menirea mea este să am grijă de oameni. Ca potenţial parlamentar, datoria mea morală este să nu îi dezamăgesc pe cei care îmi dăruiesc încrederea lor.
Vă mulţumesc şi vă respect!
Dr. Deac Alexandru – candidat ARD în Colegiul 7 Maramureş pentru Camera Deputaţilor, poziţia 1 pe buletinul de vot