Lia Mureșan este noul secretar al municipiului Baia Mare. Aceasta și-a preluat atribuțiile în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local organizată astăzi, 26 noiembrie. Lia Mureșan o va înlocui în funcție pe Aurica Todoran, aceasta alegând să plece din Administrația Locală și să ocupe un post în cadrul Autorității Electorale Permanente.
Aurica Todoran a fost secretar al municipiului Baia Mare timp de aproximativ trei ani. Ea a preluat funcția administrativă de la Rodica Brad în momentul în care aceasta s-a pensionat.
„Doresc să vă mulțumesc tuturor. Să îi mulțumesc domnului primar pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine în acești peste trei ani. Mulțumesc domnilor consilieri pentru toată colaborarea și tot sprijinul pe care l-am simțit că l-am avut din partea dumneavoastră. Mulțumesc colegilor din aparatul de specialitate cu care am colaborat și am lucrat la viteză maximă dar eu zic că am făcut acte bune. Vă promit să rămân în continuare un colaborator apropiat al Administrației Locale”, a spus Aurica Todoran.
„Vreau să îi mulțumesc doamnei Aurica Todoran pentru tot parcursul pe care l-a avut în cadrul municipiului Baia Mare din postura de secretar al municipiului. Vreau să îi mulțumesc pentru eforturile pe care le-a depus alături de noi toți pentru bunul mers al municipiului. Vreau să îi urez succes
În noua misiune pe care o are și cred că și din această nouă postură relaționarea municipiului Baia Mare cu domnia sa va fi una de bun augur. Mai ales că intrăm într-o logică electorală foarte abruptă în 2016 alegeri cu mecanisme tehnice electorale ușor diferite, cu tehnică și tehnologie nouă, cu maniere de desfășurare al alegerilor un pic mai moderne și considerăm că e foarte bine că un om competent din Administrația Locală va gestiona acest domeniu”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Lia Mureșan a fost șef de serviciu în cadrul Serviciului Constatare Impunere Control. Aceasta va asigura funcția de secretar al Primăriei Baia Mare pe o perioadă de interimat de șase luni, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului. De asemenea, dacă dorește să continue activitatea administrativă, Lia Mureșan va putea participa la concurs.
„Mulțumesc frumos și îmi doresc să avem o colaborare bună atât cu aparatul propriu cât și cu Consiliul Local. Sper să facem lucruri bune împreună. Mulțumesc mult”, a spus Lia Mureșan, secretarul municipiului Baia Mare.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a arătat că Lia Mureșan este un om tânăr și capabil să ocupe funcția de secretar al municipiului Baia Mare.
„Am toată încrederea într-un om tânăr și dinamic care înțelege ce înseamnă dinamica autorității locale și nevoia comunității de a se dezvolta într-un ritm alert. Înțelege ce înseamnă dorința cetățeanului și înțelege să fie proactiv în raport cu Consiliul Local, cu comunitatea, cu aparatul din subordinea primarului și pentru că este un tânăr care pot să spun că a crescut în autoritatea locală și în acest organism al primăriei am toată încrederea că și din perspectiva colegialității și a echilibrului pe care îl va gestiona în zona pe care o coordonează va putea să fie și să ofere un exemplu și pentru alte municipii din țară”, a declarat Cătălin Cherecheș.
Simona Vasiac