În urma atacurilor teroriste de la Paris, mai mulți miniștri de externe din statele Uniunii Europene au cerut luni, la sosirea la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, intensificarea schimbului de informații între țările lor pentru a face față amenințării teroriste, transmite agenția EFE. “Nu doar Franța a fost atacată, ci întreaga Europă. Toți am fost loviți, vom răspunde împreună și vom învinge împreună terorismul și Daesh (gruparea Statul Islamic)”, a declarat, potrivit agenției EFE, ministrul francez al Afacerilor Europene, Harlem Desir.
Oficialul francez a cerut să se ia decizii privind cooperarea polițienească și judiciară, cum ar fi deblocarea proiectului privind Registrul european cu numele pasagerilor (PNR), combaterea traficului cu arme și a finanțării terorismului, dar și examinarea “posibilității consolidării controalelor la frontiere, atât în interiorul spațiului Schengen, cât și la frontierele externe”. El a vorbit și despre intensificarea cooperării statelor europene cu cele care fac parte din coaliția internațională care luptă împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria și Irak, făcând referire atât la intensificarea operațiunilor militare, cât și la sprijinirea unei tranziții politice în Siria.
Ideea intensificării schimburilor de informații între serviciile secrete europene a fost împărtășită și de alți oficiali în declarațiile de dinaintea Consiliului Afaceri Externe. Astfel, ministrul belgian de externe, Didier Reynders, a apreciat că “schimbul de informații este unicul mod de a identifice persoanele radicalizate”, el amintind că la ora actuală în Siria și Irak alături de grupările jihadiste luptă circa 30.000 de combatanți proveniți din circa o sută de state.
La rândul său, ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că acum ne aflăm în fața unei ‘dileme’. ‘Toți știm că trebuie să continuăm lupta împotriva SI, dar în egală măsură știm și că lupta împotriva terorismului nu poate fi câștigată doar prin mijloace militare’, a indicat șeful diplomației germane. În continuare el a cerut statelor membre ale UE să se “controleze” și să nu cedeze presiunii momentului luând ‘decizii eronate’.
La această ultimă idee s-a referit și comisarul european pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn, care a sugerat “să nu se confunde atentatele de la Paris cu refugiații care fug de război și terorism”.
Agerpres