După o negociere cu demisiile pe masă, UDMR a obţinut de la PDL înfiinţarea prin hotărâre de guvern, a unei Facultăţi de Medicină şi Farmacie la UMF Târgu Mureş, în care 338 de locuri sunt rezervate specializărilor predate în limba maghiară, 50 sunt prevăzute pentru la medicina în limba engleză şi 12 pentru specializarea moaşe, cu predare în limba română. Un compromis, spun liderii UDMR, un şantaj, reclamă parlamentarii PDL de Mureş.
„Soluţia tehnică” a lui Ungureanu este 80 la sută în maghiară
Hotărârea de guvern care prevede înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul UMF Târgu Mureş a trecut, marţi, în primă lectură de executiv şi a fost pusă pentru zece zile în dezbatere publică. « Soluţia tehnică », aşa cum premierul Mihai Răzvan Ungureanu a numit-o, reprezintă o completare a unui HG de anul trecut privind specializările, organizarea şi numărul de şcolarizare prevăzut pentru instituţiile de învăţământ superior. Astfel, la Târgu Mureş, pe lângă facultăţile de medicină, medicină dentară şi farmacie, se înfiinţează o nouă Facultate de medicină şi farmacie. Prin actul normativ trecut ieri în primă lectură, numărul de locuri prevăzut pentru aceasta este de 400. 50 sunt alocate pentru specializarea asistenţă medicală în limba maghiară, 200 pentru medicină în limba maghiară , 75 pentru farmacie în limba maghiară, 50 pentru medicină în limba engleză, iar 25 de locuri sunt prevăzute pentru specializarea moaşe, repartizate jumătate pentru maghiară, jumătate, pentru română. Practic, 80% din numărul de locuri prevăzut în cifra de şcolarizare este rezervat studenţilor care vor să înveţe în limba maghiară.
Ezitarea PDL şi compromisul UDMR
La această soluţie s-a ajuns în urma unor negocieri la sânge între PDL şi UDMR. Şi asta pentru că, după ce ieri dimineaţă în Coaliţie democrat-liberalii şi maghiarii bătuseră palma pentru HG-ul de înfiinţare a facultăţii în maghiară, în jurul prânzului pedeliştii au încercat să o dea la întors. Reacţia Uniunii a fost rapidă, parlamentarii au primit consemn de la preşedintele Kelemen Hunor de a nu mai participa la lucrările Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar acesta, alături de vicepremierul Marko Bela a mers la guvern să negocieze, sub presiunea unei demisii iminente, adoptarea actului normativ. « După ce ne-am înţeles în Coaliţie dimineaţa, cei de la PDL au încercat să ne convingă că ar fi mai bine ca să amânăm o decizie şi, probabil, până la urmă să nu ne mai dea nimic. Oricum, varianta finală este un compromis din partea noastră pentru că noi am vrut o facultate în limba maghiară şi, în final, am acceptat şi medicina în engleză, şi nişte locuri în română pentru moaşe », a declarat, pentru gândul, un lider al UDMR, apropiat negocierilor.
De altfel, Kelemen Hunor a admis public că pedeliştii au avut « o ezitare privind hotărârea de guvern », însă Coaliţia a demonstrat astăzi că funcţionează. « Eu ştiu ca astăzi s-a întâmplat ceea ce am discutat aseară. Orice se poate întâmpla în aceste 10 zile, dar garanţia este cuvântul dat, cuvântul respectat, aplicarea legii, respectarea legii. Alte garanţii nu există, garanţia suntem noi”, a completat Kelemen.
La rândul său, vicepremierul Marko Bela a apreciat că în acest moment „nu se mai pune problema” unei ieşiri de la guvernare a UDMR, aşa cum s-a invocat în timpul negocierilor. „Am spus că nu pot concepe o prezenţă în guvern dacă nu aplicăm legile”, a spus Marko.
Mihai Oprişcan, deputat PDL de Mureş : UDMR ne-a pus cu spatele la zid
Impunerea UDMR în faţa PDL nu a picat însă bine pedeliştilor. Parlamentarii democrat-liberali de Mureş sunt cei mai nemulţumiţi şi cred că decizia de astăzi va afecta electoral PDL în Transilvania.
„Probabil că eu am o doză de subiectivism, dar, după părerea mea, politica implică anumite negocieri, însă compromisurile trebuie să aibă limite. Pentru a-şi atinge ţelul, şantajând practic, UDMR ne-a pus cu spatele la zid. Noi vom avea o problemă mare în Ardeal, pentru că noi aici ne batem. Nu am câştigat nici în Moldova, nici în sud. (…) PDL, prin măsurile pe care le-a luat, oricum a scăzut, iar această picătură va contribui şi ea”, a declarat deputatul PDL de Mureş Mihai Oprişcan.
Toader Stroian, deputat PDL de Mureş: Este vorba de separatism
La rândul său, deputatul PDL de Mureş Toader Stroian a comentat că decizia de înfiinţare a facultăţii în limba maghiară nu poate fi scoasă din logica separatismului. „Nu doresc să fiu acuzat de naţionalism sau că sunt şovin, însă nu sunt de acord cu ideea separatismului. Eu consider că problema trebuia analizată cu celeritate la faţa locului, la Târgu Mureş”, a declarat Stroian, apreciind că prin decizia luată „e vorba de separatism”. Deputatul democrat-liberal a adăugat că „PDL va fi afectat în zona Ardealului”, pentru înţelegerea pe care a făcut-o cu UDMR.
Olosz Gergely: Presiunea naţionaliştilor va creşte
De partea cealaltă, deputatul UDMR Olosz Gergely crede că în următoarea perioadă, în care HG-ul va fi în dezbatere publică, presiunile asupra UDMR şi PDL vor creşte. „Sunt convins că din partea naţionaliştilor români se va încerca o presiune asupra partidelor să rupă Coaliţia. Presiune va fi asupra românilor să nu cedeze la un rău-interpretat şantaj, pentru că de fapt este vorba de punerea în aplicare a prevederilor legale. Presiune va fi şi asupra noastră, că nu se va reuşi şi noi vom fi forţaţi să ne ridicăm de la masa Coaliţiei. Dar, în perioada alegerilor, se pare că naţionalismul creşte”, a declarat Olosz.
Întrebat dacă înfiinţarea Facultăţii de medicină în limba maghiară va aduce beneficii electorale UDMR, el a spus: „Nu despre asta este vorba, ci despre rezolvarea unei probleme care nu înseamnă nimic altceva decât respecarea literei legii”.
Marko Bela: Studenţii care au ieşit în stradă au fost incitaţi
De altfel, despre o presiune asupra Coaliţiei a vorbit şi vicepremierul Marko Bela, care a declarat că studenţii care au ieşit în stradă la Târgu Mureş au fost „incitaţi”.
„Au fost incitaţi. Eu pot afirma acest lucru, sunt târgu-mureşean, am o experienţă în ceea ce priveşte tradiţiile destul de negative din Targu Mureş, când de fiecare dată începând cu 1990 când s-a încercat implementarea unui drept al minorităţilor, mai ales în cazul învăţmântului în limba maternă imediat au apărut proteste, imediat au apărut aceleaşi lozinci”, a spus Marko. (sursa: gandul.ro)