ACUZAT DE ULTRAJ Fostul deputat Cristian Boureanu, implicat într-un incident cu un echipaj de la Poliţia Rutieră, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sâmbătă dimineaţă, sub acuzaţia de ultraj, după mai multe ore de audieri.
Cristian Boureanu a fost audiat timp de peste opt ore, în prezenţa unui procuror, la sediul Brigăzii Rutiere din Capitală, iar la ora 00.30 pe numele acestuia a fost emisă iniţial o ordonanţă de reţinere pentru ultraj.
Conform unui comunicat de presă emis de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la momentul reţinerii fostului parlamentar, procurorii au dispus începerea acţiunii penale împotriva lui Cristian Boureanu pentru infracţiunea de ultraj..
Procurorii menţionau în referatul cu propunerea de arestare a lui Boureanu că vineri, în jurul orei 01:30, maşina în care fostul deputat se afla ca pasager, pe locul din dreapta-faţă, a fost oprită în trafic de un echipaj de poliţie rutieră pe bulevardul Aviatorilor, în zona restaurantului Pescăruş.
Potrivit procurorilor, Cristian Boureanu „s-a manifestat violent la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliţie din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, în sensul că l-a ameninţat, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt cămaşa uniformei de serviciu şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocandu-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 7-8 zile de ingrijiri medicale”.
Cristian Boureanu a fost dus la audieri vineri, în jurul orei 16.00, după ce a fost externat de la Spitalul „Floreasca” din Capitală, unde a fost dus în noaptea de joi spre vineri, având un traumatism cranio-cerebral şi o fractură de sinus maxilar, afirmau surse medicale.
De asemenea, la Spitalul „Floreasca” a ajuns şi un poliţist implicat în incident, care însă nu a necesitat internarea.
Conform unor imagini difuzate de Antena 3, Boureanu îi face proşti pe poliţiştii de la Poliţia Rutieră care l-au oprit în trafic şi îi cere prietenei sale să îl filmeze în timp ce îi ameninţă pe aceştia cu formule precum: „Te las fără pensie” şi „Îţi sparg faţa”..
Poliţiştii au susţinut că Boureanu, care s-ar fi aflat în stare de ebrietate, a fost dus la Spitalul Floreasca după ce i s-ar fi făcut rău în timpul audierilor, el fiind transportat la unitatea medicală cu o ambulanţă SMURD.