ACUZAREA DNA SE CLATINĂ Jurnaliștii de la CluJust vin cu noi amănunte interesante din procesul în care primarul Cătălin Cherecheș este judecat pentru posibile fapte de corupție. Vă reamintim că acest dosar se bazează pe un denunț al unui personaj controversat, fost patron de presă și conducător al clubului de fotbal, Cristian Șpan. Cu toate că procurorii DNA l-au trimis în judecată pe primarul băimărean cu surle și trâmbițe, cu fiecare termen care trece acuzațiile acestora sunt demontate iar denunțul lui Cristian Șpan este din ce în ce mai subțire.
La cel mai recent termen, din 9 mai, doi martori arată ceea ce s-a mai spus și de către alții și știe întreaga comunitate băimăreană: denunțătorul obișnuia să solicite periodic împrumuturi de la diverse persoane, adesea uzând de numele lui Cherecheș fără ca măcar acesta să știe despre practică. Mai mult, când denunțătorul era refuzat, acesta ar fi ”amenințat” că în curând Cherecheș va fi arestat.
Cerea bani împrumut, dar nu îi mai dădea înapoi
Numărul oamenilor de afaceri și a-l persoanelor influente cărora Șpan le solicita împrumuturi, pe care mai apoi ”uita” să le returneze pare considerabil. În fața instanței clujene, binecunoscutul om de afaceri Vasile Deac, a recunoscut că de mai multe ori a dat bani cu titlul de împrumut denunțătorului, dar acesta nu a mai returnat nici un leu. Acesta a arătat că modalitatea prin care i s-au cerut împrumuturile a fost una insistentă și, pentru a obține sumele de bani, denunțătorul l-ar fi amenințat indirect pe Cherecheș cu pușcăria.
„Pe la sfârșitul anului 2015, Șpan m-a sunat la telefon și mi-a solicitat să ne întâlnim între patru ochi. Ne-am întâlnit și mi-a spus, știind că sunt în relații de prietenie cu familia Cherecheș, să merg la inculpat și la mama acestuia și să-i transmit inculpatului că dacă nu îl sprijină financiar în sensul să îl ajute cu bani pentru echipa de fotbal, îl termină. A mai spus ceva de genul că în două ore inculpatul va fi arestat. Tot în această discuție Șpan mi-a spus că nu îi mai dă nici un ban lui Cherecheș, eu înțelegând că este vorba de banii pe care inculpatul i-ar fi împrumutat lui Șpan”, a spus Vasile Deac în fața judecătorului de caz, citat de CluJust.
La același termen, în fața instanței a depus mărturie și Alexandrina Bancoș, directoarea societății Vital. Și din declarația acesteia reiese că denunțătorul nu este o persoană integră. Șpan i-ar fi solicitat și acesteia sume de bani, folosindu-se de numele primarului, însă aceasta nu a intrat în jocul denunțătorului, cu atât mai mult cu cât Cherecheș nu i-a solicitat acesteia nici înainte, nici după acest episod împrumuturi.
„Mi s-a părut ciudat când mi-a spus că a fost trimis de domnul Cherecheș în condițiile în care acesta din urmă nu a făcut acest lucru până la acel moment și nici de atunci până în prezent. Din câte rețin, a fost vorba de o sumă de 30 mii lei. L-am refuzat pe Șpan Cristian (…) Ulterior acestei întâlniri am discutat atât cu doamna, cât și cu domnul Cherecheș, acesta din urmă spunându-mi că nu l-a trimis pe Șpan la mine și să nu intru în jocul nimănui”, a mărturisit în instanță Alexandrina Bancoș, citată de CluJust.
Avocatul primarului a depus în instanță, în termenul trecut, probe care susțin că banii pe care Șpan îi cerea lui Cherecheș și pe care ulterior trebuia să îi returneze erau cu titlul de împrumut și nici de cum mită.
„Mesajul pe care l-am depus la dosar și căruia i-am dat citire în sala de judecată la termenul din data de 11.04.2018 provine dintr-un dosar paralel instrumentat tot de către DNA ST Cluj. Conținutul acestui mesaj vină să întărească teza apărării, pe de-o parte în sensul că suma respectivă de bani reprezenta, în fapt, un împrumut, iar pe de altă parte, întocmai denunțătorul (expedient al mesajului) confirmă fără putință de tăgadă susținerile d-lui. Cherecheș raportat la circuitul banilor. Am dat citire acestui mesaj pentru a susține teza probatorie aferentă depunerii la dosarul cauzei a mai multor astfel de mesaje. În plus, vă mărturisesc că există în format audio o sumedenie conversații similare care consolidează poziția apărării sub acest aspect, însă acestea nu au fost transcrise de către organele de urmărire penală în acel dosar paralel, urmând ca noi să procedăm la efectuarea unei transcrieri proprii după o audiție atentă a întregului material”, a declarat, pentru CluJust, avocatul Alexandru Rîșniță.
ActualMM