Un autocar românesc a fost implicat, miercuri dimineaţă, într-un grav accident de circulaţie în Ungaria, cu 2 km înainte de intrarea în ţară. Cel puţin trei persoane au murit, iar alte câteva sunt rănite. Mai multe echipe de descarcerare au intervenit pentru a scoate victimele.
Potrivit informaţiilor care vin din partea maghiară sunt cel puţin 10 victime. Accidentul s-a produs pe sensul se intrare în ţară. Este o cursă Hamburg-Bucureşti, a precizat George Pleşca, purtător de cuvânt ISU Arad pentru Ştirile TVR. Potrivit primelor informații, este vorba despre un autocar românesc.
Răniţii sunt transportaţi către spitalele din Ungaria. Momentan, nu există nicio confirmare asupra victimelor de naţionalitate română.
Actualizare:
Autoritățile maghiare au anunțat un nou bilanț al accidentului care anunță că numărul morților a ajuns la cinci, iar 12 persoane sunt rănite.
Presa maghiară anunță că în accidentul de la granița Ungariei cu România au fost implicate șapte mașini, printre care un autocar și două camioane cu numere românești, două microbuze și două camioane cu numere de Bulgaria, precizând că o persoană din autocar a decedat, relatează Libertatea.ro.
MAE anunță că printre victimele accidentului din Ungaria se află și un cetățean român, iar alți șase au fost răniți. „Conform informaţiilor preliminare comunicate de către autorităţile ungare de la faţa locului, printre persoanele decedate în urma accidentului se află şi un cetăţean român. Şase cetăţeni români răniţi au fost transportaţi la unitățile sanitare din Szeged și Mako”, anunță MAE.
Știre în curs de actualizare.
Sursă info și foto.