Echipajele de prim ajutor si cele ale ambulantei au fost solicitate in aceasta seara pe strada I.L.Caragiale din Baia Mare unde unui batran i s-a facut rau in timp ce statea pe o banca. Ajunsi la fata locului medicii l-au gasit pe barbat in stop-cardiorespirator. Imediat s-au instituit manevrele de resuscitare.
In ciuda eforturilor depuse medicii au declarat decesul. La fata locului au sosit si echipaje ale politiei dar si criminalistii. Victima a fost identificata in persoana unui fost profesor, Dumitru Rus, in varsta de 77 de ani. Pe banca pe care a stat au fost gasite o sticla de alcool si una de bere. Se pare ca pensionarul daduse in patima alcoolului in ultima vreme.
Cadavrul batranului a fost transportat la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cauzei decesului. Nu sunt suspiciuni in acest caz.
ACTUALIZARE
„Am fost solicitati la o persoana inconstienta pe strada IL Caragiale din Baia Mare. Ajunsi la fata locului am predat victima colegilor de la Serviciul de Ambulanta Maramures” a precizat Gheorghe Bohotici, paramedic SMURD Maramures.
***
Dumitru Rus a fost profesor de limba si literature romana, activand in cadrul mai multor scoli din judet, dar cea mai lunga perioada a petrecut-o in cadrul Grupului Scolar si Liceului Minier Baia Mare. De numele lui se leaga infiintarea primului cenaclu al scriitorilor baimareni. A publicat mai multe articole in presa locala, dar si doua volume, „La cules de roua” (1997) si „Lacrima brazdei” (2003), ultimul sub pseudonimul Dumitru Obarsie. A fost unul dintre animatorii Cenaclului Scriitorilor, fiind o prezenta constanta la sedintele acestuia, inca de la infiintare.
Preocupat de ce va ramane in urma lui, Dumitru Rus marturisea, exact in urma cu un deceniu: „Dragi cititori, daca veti accepta un vers, un aforism, o propozitie sau o fraza din cele scrise de mine, inseamna ca am lasat si eu CEVA lumii de acum si celei care va veni”.
Reproducem unul din catrenele scrise de regretatul profesor: „Lumea este oceanul cercetarilor mele,/ de la care am invatat si bune si rele./ Lumea este oceanul sufletului meu,/ de la care am invatat si bine si rau”.
Adio, domnule profesor. Dumnezeu sa-ti dea odihna vesnica.