AcasăActualitate112ACTUALIZARE / TRAGEDIE LA CĂPÂLNA - Bărbatul decedat, un băimărean de 46...

ACTUALIZARE / TRAGEDIE LA CĂPÂLNA – Bărbatul decedat, un băimărean de 46 de ani. Acesta fusese chiar patronul firmei de transport

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACCIDENT GROAZNIC LA CĂPÂLNA Un grav accident de circulaţie a avut loc în seara de luni, 5 mai, pe DN1C, în localitatea Căpâlna. Un şofer de TIR în vârstă de 46 de ani a murit pe loc, iar un alt bărbat a ajuns la spital, după ce şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o casă.

Evenimentul rutier s-a produs puţin după ora 21.00. TIR-ul,încărcat cu băuturi răcoritoare,  era condus de un maramureşean de 46 de ani pe direcţia Dej – Baia Mare.

La intrare în Căpâlna, imediat după o curbă, acesta a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit şoseaua prin partea stânga, a rupt un parapet şi o ţeavă de gaz după care s-a oprit în mijlocul unei case, scrie Dejeanul.

Impactul a fost atât de puternic încât locuinţa a fost distrusă aproape în întregime, iar proprietarul acesteia a fost prins sub dărâmături.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii din Ileanda, dar şi un echipaj SMURD.

Au mai fost trimise două echipaje medicale, unul de la Dej şi altul de la Gherla. Pompierii au lucrat mai bine de o oră pentru a-l descarcera pe şoferul de TIR prins între fiarele contorsionate, dar din nefericire, acesta era mort deja.

O altă echipă de pompieri a reuşit să îl scoată din casa distrusă pe proprietarul acesteia, un bărbat de 59 de ani, din Cluj-Napoca, dar care îşi petrecea adesea timpul în casa părintească din Căpâlna.

Acesta a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Dej. Martorii spun că înainte de accident s-a auzit o bubuitură puternică şi tocmai de aceea se crede că înainte de accident ar fi explodat o anvelopă a camionului. Poliţiştii de la rutieră au deschis o anchetă şi urmează să stabilească cu exactitate care a fost cauza accidentului.

 

ACTUALIZARE:

 

Locuitorii din Căpâlnă povestesc că înainte cu doar câteva secunde de impact s-a auzit o bubuitură puternică, ceea ce părea a fi explozia unui cauciuc. După aceea, impactul puternic dintre autotren și casă i-au făcut pe oameni să iasă afară speriați, deoarece pereții locuințelor din apropiere au vibrat că la un cutremur. Toată atenția a fost îndreptată la început spre șoferul TIR-ului, care se află prins între fiarele contorsionate, deoarece nimeni nu știa că proprietarul casei a rămas în Căpâlnă peste noapte, deoarece are domiciliul în Cluj-Napoca, potrivit Dejeanul.ro.

Abia apoi o rudă a bărbatului le-a spus că în interiorul casei se afla și acesta, dar localnicii nu au reușit să intre printre dărâmături. Pompierii au fost cei care l-au găsit în stare de șoc, ghemuit în pat, după ce tavanul locuinței a căzut la pământ.

Acesta a fost scos din casă și transportat la Spitalul din Dej, unde a primit îngrijiri, iar din fericire viața nu îi este pusă în pericol. Pentru a-l scoate pe șoferul TIR-ului din cabina distrusă, pompierii au muncit mai bine de o oră, dar leziunile suferite de acesta au fost incompatibile cu viață. Bărbatul de 46 de ani este din Baia Mare și este chiar proprietarul firmei de transport. Acesta avea două fețe, de 17 și 23 de ani și se pregătea de nuntă fiicei mai mare. Până în momentul de față nimeni nu își explică cum s-a produs accidentul, dar și polițiștii tind să creadă că a fost vorba de o explozie la unul dinctre cauciucuri, deoarece nu s-au găsit urme de frânare.

Sursă info, foto şi video.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA