AcasăNews AlertACTUALIZARE - Doi șoferi răniți, după ce unul a ieșit în drum...

ACTUALIZARE – Doi șoferi răniți, după ce unul a ieșit în drum fără să se asigure (FOTO CITITORI)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un accident de circulație a avut loc astăzi, 15 septembrie, în jurul orei 9.55 pe drumul național 1 C Baia Mare – Dej, în zona unei benzinării din apropierea Pădurii „Stejarul”. Două persoane au fost rănite.

Conform informațiilor furnizate de reprezentanții Poliției Maramureș, un bărbat în vârstă de 61 ani din Vișeu de Sus se deplasa cu un autoturism pe DN1C. La un moment dat, acesta a ieșit dintr-un PECO fără să acorde prioritate de trecere unei autoutilitare conduse regulamentar de un bărbat în vârstă de 45 ani, din Tăuții Măgherăuș.

accident dn1c somcuta mare1În urma impactului cei doi conducători auto au suferit leziuni corporale. Ambii au fost transportați de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș și SMURD Maramureș la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare pentru investigații medicale.

Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest pe ambii șoferi, rezultatul fiind negativ. Cercetările în acest caz continuă.

Fotografiile ne-au fost trimise de un cititor ActualMM.ro. Daca ati surprins fotografii sau imagini video care pot deveni stire va rugam sa ni le trimiteti pe adresa: contact@2.actualmm.ro. Noi le vom publica pentru a le vedea toti maramuresenii si nu numai.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Ieri, 15 septembrie, două persoane au fost rănite în urma unui eveniment rutier cauzat de neacordarea priorităţii de trecere unui alt autovehicul. Ieri dimineaţă, la ora 09.55, poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, că pe DN1C a avut loc un accident de circulaţie soldat victime. La faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Vişeu de Sus, care se afla la volanul unui autoturism şi intenţiona să iasă din parcarea unei staţii de carburanţi, nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare care circula regulamentar pe direcţia Baia Mare – Şomcuta Mare şi a intrat în coliziune cu acesta. Impactul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto care au fost transportaţi la spital unde le-au fost acordate îngrijiri medicale fără să necesite internarea.

Nici şoferul autoturismului şi nici cel al autoutilitarei, bărbat în vârstă de 45 de ani, din Băiţa, nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările continuă.

Pentru siguranţa tuturor participanţilor la trafic, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adopte un comportament responsabil în trafic, să manifeste prudenţă şi să respecte regulile de circulaţie. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere de acest gen, recomandăm conducătorilor auto ca, înainte de a schimba direcţia de mers, să se asigure temeinic că nu se apropie nici un autovehicul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA