Noapte de groaza si la propriu si la figurat pentru mai multi soferi care au mers pe strada Victor Babes din Baia Mare. Muncitorii unei firme (stim care, insa nu ni s-a confirmat in mod oficial, oricum ar fi vorba de una cu nume celebru, n.r.) a efectuat lucrari de „taiere” a partii carosabile. Pentru inlocuirea unor conducte, stim noi. La lasarea intunericului muncitorii s-au evaporat pur si simplu iar transeele sapate in carosabil au fost lasate de izbeliste. Bineinteles, nesemnalizate! In aceasta noapte, mai multi soferi care au trecut prin zona le-au „luat in plin”. Pneurile s-au spart, jantele s-au indoit. Oamenii au coborat in cateva clipe „sfintii” din ceruri. Cum nu i-a auzit nimeni au pus mana pe cricuri pentru a-si inlocui rotile distruse.
„Nu este posibil asa ceva. Nici nu iti dai seama ca este taiat carosabilul aici. Crezi ca e umbra de la stalp. Am crezut ca ajung in gard cand am dat in santul asta. Nu se poate sa nu pui tu un indicator care sa te avertizeze” a povestit un sofer. Oamenii sunt hotarati sa depuna plangeri la politie pentru a cere despagubiri.
Poate cineva din Primaria Baia Mare, vizionand fotografiile trimise de cititorii ActualMM.ro, va verifica aceasta situatie si va lua masurile care trebuie impotriva celor care au lasat lucrarea nesemnalizata.
ACTUALIZARE – Restricţii de circulaţie pe strada Victor Babeş
Potrivit responsabililor cu drumurile din cadrul primăriei, vor fi continuate lucrările de înlocuire a conductelor de gaz care trec pe sub carosabil, începute în 24/25 octombrie. Specialiştii vorbesc despre patru amplasamente unde vor fi realizate aceste travesări, respectiv în apropierea Centrului de Primire în Regim de Urgenţă (CPRU) aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Maramureş, în dreptul imobilului cu nr. 40, respectiv alte două în apropierea intersecţiei cu strada Ciocârliei. Lucrătorii primăriei a pus în vedere operatorului să aducă zona la starea iniţială în cel mai scurt timp posibil.
Chiar în cursul zilei de astăzi, s-a început lucrările de aducere la starea iniţială a străzii Victor Babeş insa termenul de predare al lucrarii este 15 noiembrie 2012.