AcasăNews AlertACTUALIZARE - BAIA MARE - Pista de alergare din Parcul Municipal „Regina...

ACTUALIZARE – BAIA MARE – Pista de alergare din Parcul Municipal „Regina Maria” a fost astăzi inaugurată de către sportivii de performanță ai municipiului (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Municipiul Baia Mare are începând de astăzi, 28 octombrie, o pistă de alergat la standarde moderne. Chiar dacă este funcțională de aproximativ o săptămână, pista a fost inaugurată în mod simbolic de către handbalistele de la HCM Baia Mare și fotbaliștii de la FCM Baia Mare care au alergat pe toată suprafața acesteia. Pista de alergat are o lungime de aproximativ 800 de metri și este acoperită cu un cauciuc rezistent. La eveniment, alături de sportivii de performanță, a participat și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Pista de alergare este situată în Parcul Municipal „Regina Maria” din Baia Mare și este semnalizată corespunzător.


,,Eu sunt convins că mulți dintre băimărenii iubitori de natură și de sport au inaugurat-o deja de o săptămână sau două de când a fost finalizată. Astăzi am vrut să aduc cele două echipe, echipa de handbal fete și echipa de fotbal, pentru că sunt două echipe în care avem încredere și în care vrem să investim. Am vrut să aduc și echipa Minaur, echipa de handbal băieți, dar sunt dintre ei mulți plecați. A fost un moment în care am dat un start oficial cu sportivii noștri emblematici la această investiție simbolică. Spun că este o investiție simbolică pentru că o dată nu a costat foarte mult.

A costat bani chiar relativ puțini dar este foarte utilă pentru că într-un mediu curat dăm posibilitatea cetățenilor municipiului Baia Mare să alerge, să practice sport. Este foarte important faptul că fac prin acest gest de a-i aduce pe cei de la HCM și de la FC Baia Mare facem o legătură între sportul de masă, pe care trebuie să îl practice cetățenii municipiului Baia Mare, și sportul profesionist. Și cred că acest lucru trebuie să se întâmple din ce în ce mai des și aș dori și pe fotbaliști și pe handbaliști să îi văd în cartierele municipiului făcând diverse evenimente sportive în școlile din oraș. Și lucrul acesta se va întâmpla după un program foarte clar pentru că dacă tot investim din banii municipiului în sportul profesionist ei trebuie să genereze un exemplu”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Mai mult, băimărenii dar și sportivii care practică sportul de performanță vor avea, începând de anul viitor, o nouă pistă modernă dotată inclusiv pentru competiții 

,,Lucrăm la finalizarea proiectului. Vom avea autorizația de construire. Vom demara licitația și în primăvară vom putea să dăm drumul la lucrări și eu cred că anul viitor vom avea un teren de atletism de care să se bucure și sportivii de la Liceul Sportiv, de la cluburile sportive dar și mulți dintre cetățenii municipiului Baia Mare care aleargă acolo. Pe de altă parte cred că e util să creăm dotări și să oferim dotări sportive în toate cartierele municipiului Baia Mare. Cred că cel mai important lucru pentru o comunitate este sănătatea, sănătatea și educația. Dacă ai o comunitate sănătoasă, dacă ai o comunitate educată poți să ai ulterior și dezvoltare economică și dezvoltare culturală și rezolvate probleme de ordin social și o comunitate echilibrată și o comunitate care se raportează la anumite valori. Pentru că valorile îți vin din educație și valorile îți sunt clar așezate în tine dacă ai o minte și un trup sănătoase”, a mai adăugat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA