Marți, la orele amiezii, între localitățile Oncești și Vadu Izei a avut loc un accident rutier soldat cu moartea unuia dintre șoferii implicați în producerea lui. Șoferul unui autoturism, cel mai probabil pe fondul nerespectării regimului de viteză, nu a putut să stăpânească vehiculul, care, la un moment dat, a intrat în coliziune cu o autospecială (CIFA) ce transporta beton. Impactul a fost deosebit de puternic, autoturismul a suferit deformări multiple, din această cauză șoferul a rămas captiv între fiarele distorsionate. Echipajul de prim-ajutor a sosit la fața locului, dar n-a mai putut să salveze viața bărbatului care a decedat în timpul intervenției. Polițiștii au demarat cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs nedoritul accident rutier.
Din păcate, seria neagră a accidentelor deosebit de grave începută vineri dimineață continuă pe drumurile județului, în decurs de numai cinci zile trei persoane și-au pierdut viața, altele suferind vătămări corporale grave.
ACTUALIZARE
Un tânăr de 26 de ani din Botiza şi-a pierdut din cauză că nu a respectat indicatoarele de reducere a vitezei de deplasare pe un drum cu denivelări
Marţi, 03.07.2012, în jurul orei 13, 00, Gheorghe D., de 26 ani, domiciliat în comuna Botiza, conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 186, din direcţia Onceşti spre Vadu Izei. În condiţiile unui drum cu denivelări, semnalizat cu indicatorul corespunzător, la km 3 de pe raza localităţii Onceşti, conducătorul auto a depăşit axul drumului şi a intrat in coliziune frontală cu o auto-specializată. Aceasta din urmă circula din sens opus şi era condusă de către Ioan A., de 37 ani, din localitatea Sat Şugatag. Din cauza impactului, a rezultat decesul tânărului de 26 de ani, aflat la volanul autoturismului. Conducătorul auto-specializatei a fost testat cu aparatul etilo-test, (rezultat “zero”), fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză continuă cercetările urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţia legală, prin Parchet.