Accident grav pe drumul national 1 C Baia Mare – Dej. Un sofer din Maramures a trecut peste corpul unui barbat, aflat se pare, pe partea carosabila. Acesta a alertat imediat autoritatile, insa nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea victimei.
Apelul la Serviciul Unic Apeluri de Urgenta 112 a fost efectuat in aceasta dimineata, 14 mai 2012, la ora 3.50. Eugen I. (32 ani), din Satulung (judetul Maramures) a declarat ca in timp ce se deplasa pe directia Baia Mare – Dej pe DN1C pe strada Baia Mare din municipiul Dej a trecut cu masina peste corpul unui barbat care se afla pe partea carosabila pe mijlocul acesteia. Imediat la locul incidentului a sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanta Dej. Medicii nu au mai putut face nimic pentru barbat deoarece acesta suferise leziuni incompatibile cu viata. Politistii au demarat o ancheta pentru a stabili daca barbatul fusese decedat inainte de producerea accidentului sau a murit in urma leziunilor suferite in timpul accidentului. Totodata acestia incearca identificarea barbatului decedat. Pana in acest moment se stie ca doar ca varsta acestuia ar fi de 50-55 de ani.
ACTUALIZARE 1
Politistii au identificat barbatul decedat. Este in varsta de 52 ani din municipiul Dej. Urmeaza ca necropsia sa stabileasca exact cauza decesului.