Alerta la caminul din incinta Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare. In urma cu cateva minute pompierii au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu. La fata locului s-a deplasat echipaj SMURD si unul al Serviciului Judetean de Ambulanta pentru a acorda ingrijiri medicale eventualelor victime.
ACTUALIZARE 1
Din informatiile primite de la fata locului, patru elevi in varsta de 16 ani si femeia de servici a caminului au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce s-au intoxicat cu fum. Inca nu se cunosc cauzele care au dus la producerea incendiului. Incendiul a izbucnit in magazia caminului, situata la etajul doi al cladirii. Potrivit declaratiilor facute de Oana Gonczi, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Maramures, in momentul izbucnirii incendiului, in internat se aflau 9 persoane. Acestea au fost evacuate si patru dintre ele au avut nevoie de ingrijiri medicale. La fata locului s-a deplasat si un echipaj al politiei.
ACTUALIZARE 2
Alarma s-a dat astazi dimineata in jurul orei 10. La etajul 2 al internatului Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare, intr-o magazie a izbucnit focul. Femeia de serviciu a incercat sa stinga focul, insa nu a reusit. Noroc cu administratorul care a reusit sa o scoata afara din incaperea invadata de fum si foc. “Am vazut fum pe geamul din capatul celalalt al holului, am fugit repede sus, din partea aia nu s-a putut intra ca era fumul dens si nu am putut, am venit pe partea astalalalta a holului. Am deschis usa de aici si am scos-o afara pe femeia de serviciu ca saraca ca vroia sa stinga singura focul, colegul de la Liceul 5 a fugit si a decuplat curentul rapid, am sunat la 112 si am dat cu stingatoarele. Daca nu dadeam cu stingatoarele. Sigur pompierii au venit prompt toata stima pentru profesionalismul lor” a declarat Marius Revnic, administrator Internat.
Elevii au sarit si ei in ajutorul administratorului cu extinctoare, pana la sosirea echipajelor de pompieri. Au suferit si ei intoxicatii cu fum si au fost preluati de echipajele SMURD si ale ambulantei. Trei liceeani si femeia de serviciu au ajuns la spital, iar un al patrulea elev a primit ingrijiri medicale la fata locului. “Echipajul SMURD a fost solicitat la un incendiu cu victime multiple cu suspiciunea de intoxicatie cu fum. La fata locului eram trei elevi de liceu, 16 ani fiecare, cu intoxicatie de fum usoara, stabili hemodinamic si respirator in momentul ajungerii noastre la fata locului, fara marci traumatice sau urme de arsura si o femeie in varsta de 57 ani, cardiaca, cu intoxicatie cu fum tot usoara, stabila. A mai existat o victima care a refuzat transportul la spital” a declarat Dr. Vlad Barle, SMURD Maramures.
“Se pare ca de la masina de spalat care se afla in uscatoria Caminului,locul in care se aflau si lejeriile de pat, de la un scurt circuit a luat foc si au luat foc si lenjeriile si de acolo a pornit incendiul, am intervenit cu extinctoarele pe care le aveam in dotare in scoala, dar a fost necesara si interventia pompierilor. A fost afectata doar acea camera, uscatoria. Au ars toate lenjeriile care erau acolo” a spus preot Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Baia Mare.
Pompierii militari au limitat extinderea focului si in camerele de dormit. “Am fost solicitati sa intervenim astazi la un incendiu produs in incinta liceului nr 5, la caminele ce apartin de Seminarul Teologic. Un incendiu la o magazie. La fata locului s-au deplasat Detasamentul de pompieri Baia Mare si un echipaj SMURD Baia Mare. Au fost evacuate un numar de 9 persoane dintre care doua au fost intoxicate usor cu fum” a declarat lt. Oana Gonczi, ISU Maramures.
Incendiul a izbucnit de la masina de spalat din magazie. Au ars toate bunurile aflate in interior, inclusiv lenjeriile elevilor.
ACTUALIZARE 3
Astăzi, 09.05., pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri “ Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie din incinta caminului Seminarului Teologic Baia Mare. Ajunși la locul intervenției, militarii au evacuat 9 persoane, care nu puteau să iasă din cauza fumului acumulat pe holul căminului. Trei dintre persoanele evacuate au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital cu ajutorul echipajelor S.M.U.R.D. și Ambulanței. Flăcările au distrus aproximativ 300 kg de materiale textile, 2 mașini de spălat, 30 de metri liniari de instalație electrică și aproximativ 10 metri pătrați de tencuială.