ACTUALIZARE 2/ACCIDENT ÎN FĂRCAȘA Un accident de circulație grav a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea maramureșeană Fărcașa. Potrivit primelor informații, în incident a fost implicat un autoturism marca Volskwagen Golf.
Un echipaj SMURD a ajuns imediat la fața locului pentru a acorda primul ajutor. Momentan nu se cunosc foarte multe detalii. Vom reveni cu amănunte.
Actualizare 1
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. În urma accidentului, șoferul a fost ușor rănit, viața nefiindu-i pusă în pericol.
Surse de la fața locului au declarat pentru 2.actualmm.ro că șoferul este din Baia Mare şi are 43 de ani şi ar fi fost într-o stare avansată de ebrietate la momentul producerii accidentului. Acesta ar fi pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive, după care s-a răsturnat cu mașina pe marginea carosabilului.
Actualizare 2
Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest. Acesta a indicat o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Știre în curs de actualizare.
ActualMM
Credit foto: Arthur Mureșan