În urmă cu puțin timp (în jurul orei 11.30) s-a petrecut un accident rutier în Pasul Gutâi, pe sensul de urcare dinspre Baia Mare. Conform primelor informații primite, două persoane au fost rănite.
Către locul accidentului se îndreaptă echipaje de prim ajutor, descarcerare și poliție.
ACTUALIZARE1
Potrivit primelor informații venite de la fața locului, în urma accidentului de circulație două persoane au fost rănite și transportate la Spitalul Județean din Baia Mare. Una dintre victime este o femeie gravidă. Pe fondul condițiilor de drum neprielnice și a neadaptării vitezei, într-o curbă periculoasă, mașina care cobora a intrat pe contrasens și a izbit în plin un autovehicul care urca Pasul Gutâi. La fața locului au intervenit două echipaje ale SMURD, pompierii dar și polițiștii de la Baia Sprie. Drumul Național 18 este acoperit cu gheață, astfel că șoferii care trec prin Pasul Gutâi trebuie să fie foarte atenți pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere neplăcute.
ACTUALIZARE 2
Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum a fost cauza unui eveniment rutier produs ieri, 20 ianuarie, pe DN 18 în Pasul Gutâi. La ora 11.40, un bărbat de 36 de ani, din Moisei, care conducea un autoturism dinspre Sighetu Marmaţiei spre Baia Sprie, nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpada şi, într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus. În urma impactului, două pasagere, de 22 de ani şi 49 de ani, aflate în maşinile implicate în producerea accidentului, au suferit leziuni şi au fost transportate la spital. Cea în vârstă de 22 de ani a rămas internată sub supraveghere. Poliţiştii continuă cercetările.