280 de pompieri, 100 de jandarmi, 100 de reprezentanti ai Directiei Silvice Maramures precum si zeci de voluntari se lupta cu flacarile in Muntii Maramuresului. Focul a izbucnit pe Varful Toroioaga, la 1.500 de metri, in urma cu trei zile si din cauza terenului accidentat si a altitudinii, misiunea este una extrem de dificila. In ajutorul oamenilor de la sol au venit si doua elicoptere ale Inspectoratului General de Aviatie din cadrul MAI. In acesta dimineata, intreaga misiune a fost preluata sub comanda inspectorului general Ioan Burlui, seful IGSU. Din primele estimari, focul a mistuit peste 200 de hectare de padure de brad. Incendiul a fost deja localizat, urmand ca acesta sa fie stins. Urmeaza ca odata cu stingerea totala a incendiului, reprezentantii Directiei Silvice Maramures sa estimeze cu exactitate suprafata afectata de flacari.
Imagini video: Nord TV Borsa
In acest moment la fata locului sunt pompieri din judetele Maramures, Suceava si Bistrita. Duminica dimineata se vor alatura 31 pompieri din judetul Cluj si 31 pompieri din judetul Satu Mare.
Menţionăm că, două echipe conduse de primul adjunct al inspectorului şef, Lt.colonel Sorin POPOVICI, specializate pentru intervenţii la incendiile de pădure ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al Judeţului Suceava, cu tehnică adecvată, s-au deplasat la Borşa, în sprijinul colegilor lor. Dificultatea intervenţiei a făcut ca salvatorilor să li se alăture 100 de jandarmi, 85 de silvicultori, 15 pompieri voluntari, 20 cadre ale poliţiei de frontieră, precum şi oficialităţi locale şi judeţene care au suplimentat transportul în zona de manifestare. De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de localizare şi lichidare a incendiului, forţelor de la sol le-au venit în sprijin două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţiei din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, adaptate cu dispozitive speciale de stingere – Bambi-Bucket. În urma eforturile concertate ale forţelor participante, la această oră incendiul este localizat.
ACTUALIZARE 1
Astazi dimineata, 11 august 2013, au urcat pe munte aproape 400 de persoane: 200 de pompieri din judetele Maramures, Suceava, Bistrita Nasaud, Satu Mare si Cluj. Totodata sunt circa 100 de jandarmi si 100 de padurari si localnici. Ploaia de aseara a localizat cat de cat focul. Acum se va lucra la stingerea focarelor existente. Interventia este dificila din cauza faptului ca ard pana si radacinile copacilor. Se intervine si cu doua elicoptere ale Aviatiei Romane.
ACTUALIZARE 2
O parte din fortele participante au fost trimise spre unitati. Ploaia torentiala de astazi dupa amiaza si-a facut „datoria” si a domolit focul. In zona au ramas doar pompierii. Daca maine nu mai sunt focare si acestia se vor intoarce spre unitati.