AcasăActualitateSocialActivităţile desfăşurate şi măsurile întreprinse de poliţiştii maramureşeni în primele 9 luni...

Activităţile desfăşurate şi măsurile întreprinse de poliţiştii maramureşeni în primele 9 luni ale anului 2013 au contribuit la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului

spot_img

DISTRIBUIȚI

În primele 9 luni ale anului 2013, la nivelul judeţului Maramureş au fost sesizate mai puţine infracţiuni, (-264) faţă de perioada similară a anului anterior, iar comparaţia cu anul 2011 atestă trendul descendent pe care se află infracţionalitatea sesizată în ultimii doi ani. Analiza statistică a infracţionalităţii sesizate, realizată la nivel naţional, relevă faptul că judeţul Maramureş este unul dintre cele mai sigure din ţară, situându-se astfel pe locul 39 din 42.

Ceea ce este relevant pentru a analiza eficienţa activităţilor desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş în domeniul prevenirii infracţionalităţii este trendul infracţiunilor judiciare (categorie ce reprezintă ponderea cea mai mare din infracţionalitatea sesizată) care au scăzut cu aproximativ 8%.

Creşterea cu 10% înregistrată la infracţiunile economico-financiare şi de altă natură s-a datorat şi acţiunilor şi controalelor efectuate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Maramureş în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale. În funcţie de mediul de producere, se observă că 64% din infracţiuni au fost comise în mediul urban şi 36% în mediul rural.

Din totalul infracţiunilor sesizate la poliţie, un procent important îl ocupă infracţiunile contra patrimoniului, respectiv 46.7%. Este vorba de infracţiuni precum: furt, tâlhărie, distrugere şi abuz de încrede – toate acestea aflate în scădere faţă de anul trecut –  dar şi de înşelăciune, tulburare de posesie sau gestiune frauduloasă – numărul acestora fiind mai mare în anul 2013.

Scăderea furturilor şi a tâlhăriilor se reflectă pozitiv în evoluţia infracţionalităţii stradale, care a înregistrat o scădere cu 171 de fapte. Acest tip de infracţionalitate este apanajul localităţilor urbane aglomerate, de aceea nu pare surprinzător că municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei cumulează 90% din infracţionalitatea stradală sesizată la nivelul judeţului Maramureş în primele 9 luni ale anului 2013.

Creşterea numărului infracţiunilor de înşelăciune a fost generată de metodele noi şi ingenioase folosite de infractori pentru a le convinge pe victime să le ofere diferite sume de bani sau, în unele cazuri, bijuterii.

În urma analizei infracţiunilor de înşelăciune de natură judiciară, sesizate la unităţile de poliţie din judeţul Maramureş în primele 9 luni ale acestui an, au fost identificate 13 modalităţi prin care au fost comise 72 de fapte. Cele mai multe s-au comis pin metoda ,,Aţi câştigat un premiu” (18), urmată de metoda ,,Accidentul” (12). Victimele acestor infracţiuni au fost 44 de femei şi 30 de bărbaţi. Cea mai în vârstă dintre victime este un bărbat în vârstă de 92 de ani şi a fost înşelat cu suma de 1600 de lei prin metoda ,,Aţi câştigat un premiu” iar cea mai tânără victimă, bărbat de 21 de ani din Dragomireşti, a fost înşelat cu suma de 4300 de lei prin schimb valutar neautorizat.

Cel mai mare prejudiciu este de peste 20000 de lei şi a fost cauzat unei persoane înşelate prin metoda ,,Aţi câştigat un premiu”. Cel mai mic prejudiciu, 49 de lei, a fost cauzat unei persoane din Baia Mare care a fost înşelată prin metoda declinării de calităţi oficiale.

Activităţile poliţiştilor maramureşeni au vizat atât combaterea acestor infracţiuni cât şi prevenirea comiterii lor,

În urma activităţilor de cercetare şi investigare desfăşurate de poliţiştii maramureşeni, au fost identificaţi 12 suspecţi care au comis 31 infracţiuni de înşelăciune. Doi dintre aceştia, suspecţi de comiterea de înşelăciuni prin metodele ,,Accidentul” şi ,,Aţi câştigat un premiu”, au comis faptele în timp ce se aflau încarceraţi în penitenciare unde executau pedepse privative de libertate. Un băimărean în vârstă de 27 de ani a comis 2 infracţiuni prin declinarea de calităţi oficiale. El a pretins într-un caz că este avocat iar în altul că este angajat al instanţei şi a fost identificat de poliţiştii băimăreni în scurt timp de la comiterea faptelor. Poliţiştii l-au reţinut iar ulterior a fost prezentat instanţei care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Pentru prevenirea comiterii infracţiunilor de înşelăciune, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a demarat o campanie intitulată ,,Înşelăciunea sună iar la telefon” în cadrul căreia au fost tipărite şi distribuite 200 de afişe şi 1000 de pliante cu recomandări pentru populaţie şi au fost organizate 28 de întâlniri cu persoanele identificate ca potenţiale victime. 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA