AcasăActualitateSocialAcţiuni desfăşurate de poliţişti la Baia Mare şi Borşa

Acţiuni desfăşurate de poliţişti la Baia Mare şi Borşa

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto arhiva

Ieri dimineaţă, între orele 06.00 – 09.00, poliţişti de la Poliţia Municipiului Baia Mare şi Poliţia Recea, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale au desfăşurat o acţiune în localităţile Recea, Lăpuşel şi Bozânta Mică. Poliţiştii au acţionat în scopul identificării persoanelor care au comis fapte de natură contravenţională sau penală şi tragerii lor la răspundere. Astfel, în cadrul activităţilor desfăşurate au fost constatate contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 800 de lei şi au fost identificate 3 persoane care sunt cercetate în mai multe dosare penale.

La Borşa, pe DN 18, în târgul de animale şi în piaţa agroalimentară a fost desfăşurată ieri o altă acţiune, în scopul prevenirii şi combaterii comerţului ilicit şi a accidentelor de circulaţie. Au fost controlate 29 de autovehicule, dintre care 6 transportau material lemnos şi 12 agenţi economici iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor este de 7700 de lei. De asemenea, a fost reţinut în vederea suspendării un permis de conducere pentru neacordare de prioritate la trecerea pentru pietoni.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA