În perioada desfăşurării Sărbătorii Castanelor 2013, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Maramureş au organizat mai multe acţiune în scopul prevenirii şi combaterii comerţului ilicit. Ei au verificat societăţile comerciale şi persoanele fizice care au desfăşurat activităţi comerciale în zonele de desfăşurare a festivalului şi astfel au constatat 10 fapte contravenţionale ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 4000 de lei. De asemenea, a fost ridicată în vederea confiscării suma de 820 de lei.
Participanţi la trafic, suspecţi de infracţiuni rutiere
În cadrul activităţilor desfăşurate pentru supravegherea şi controlul traficului rutier, desfăşurate ieri de poliţiştii maramureşeni, au fost constatate patru infracţiuni la regimul circulaţiei. Doi bărbaţi şi o femeie, în vârstă de 26, 37 şi 35 de ani, din localităţile Finteuşu Mic, Baia Mare şi Remeţi, au fost depistaţi de poliţişti în timp ce conduceau pe drumurile publice autovehicule fără să respecte prevederilor legale. Ei sunt cercetaţi acum sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat.