Prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce furau bunuri dintr-un autovehicul
În urma activităţilor de investigare şi documentare desfăşurate de poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare, în noaptea de 01/02 iunie a.c., aceştia au prins în flagrant doi bănuiţi de furt. Cei doi, tineri în vârstă de 18 şi 27 de ani din Ieud şi Baia Mare, au fost depistaţi în timp ce sustrăgeau dintr-un autovehicul parcat pe strada Cuza Vodă o borsetă cu documente şi bani. Prejudiciul cauzat este de 1.200 de lei şi a fost recuperat integral.
Băimăreanul, care are antecedente penale, a fost reţinut de poliţişti şi ulterior prezentat instanţei care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar tânărul din Ieud este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Acţiune în târgul din Sighetu Marmaţiei
Pentru prevenirea producerii de fapte antisociale şi protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, poliţişti de investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi de la Biroul Rutier Sighetu Marmaţiei, au acţionat ieri în târgul ce se organizează lunar în municipiu.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat 29 de contravenţii privind abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, ordinea şi liniştea publică şi desfăşurarea activităţilor de comerţ. Valoarea totală a amenzilor este de 6.400 lei.
Totodată, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere, au reţinut trei certificate de înmatriculare şi au confiscat ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 300 de lei.
Participanţii la trafic verificaţi la Baia Sprie şi la Dragomireşti
Ieri, între orele 15.00 – 19.00, poliţiştii din Baia Sprie au acţionat pe principalele artere de circulaţie din oraş pentru prevenirea producerii de accidente rutiere soldate cu rănirea participanţilor la trafic. În decursul celor patru ore în care au acţionat, poliţiştii au constatat 12 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi de 3400 de lei. De asemenea, ei au reţinut trei certificate de înmatriculare.
Pentru prevenirea producerii de accidente pe fondul nerespectării regimului legal de viteză poliţiştii secţiei 2 Bogdan Vodă au acţionat ieri pe DJ 186 Dragomireşti. De asemenea ei au verificat şi comercianţii din piaţa organizată pe raza localităţii Bogdan Vodă. În urma controalelor efectuate poliţiştii au constatat 18 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de peste 1200 lei.
Ţigări confiscate de la un bărbat din Groşii Ţibleşului
Poliţiştii Secţiei 7 Suciu de Sus au depistat ieri în trafic un autoturism înmatriculat în judeţul Maramureş în interiorul căruia se aflau 100 pachete de ţigări netimbrate în România. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 57 de ani din Groşii Ţibleşului, a fost sancţionat contravenţional iar ţigările au fost confiscate.