Ieri, 19 decembrie a.c., Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei a organizat o acţiune pentru asigurarea climatului de ordine publică şi siguranţă stradală, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a activităţilor comerciale ilicite, precum şi pentru verificarea operaţiunilor cu produse pirotehnice. Poliţişti de investigare a fraudelor, de ordine publică, în colaborare cu cei ai Secţiilor 5 şi 6 Poliţie Rurală au verificat 18 agenţi economici şi 22 persoane fizice care activează în domeniul comercializării produselor din tutun, a produselor cerealiere şi de panificaţie, a cărnii şi a produselor procesate din carne.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionalela Legeanr. 12/1990 şi s-a dispus confiscarea de bunuri în valoare de 582 lei (din care 1.800 capse pirotehnice ), precum şi a sumei de 340 lei în numerar. Totodată, verificările efectuate în trafic de poliţiştii rutieri s-au soldat cu sancţionarea a 19 participanţi la trafic care au încălcat normele rutiere şi cu suspendarea a trei permise de conducere. Valoarea totală a amenzilor aplicate depăşeşte 35.000 lei.
Poliţiştii din Ulmeni au desfăşurat o acţiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor
Ieri, între orele 17.00 – 19.00, poliţiştii Formaţiunii Rutiere Ulmeni şi cei ai Secţiei 3 Fărcaşa, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş au desfăşurat o acţiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în trafic. Ei au acţionat pe raza de competenţă unde au controlat 24 de autovehicule şi au legitimat 26 de persoane. Pentru neregulile constate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 3.200 de lei şi au fost ridicate patru certificate de înmatriculare.