ACŢIUNE UMANITARĂ Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, şi anul acesta Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” din Baia Mare, al cărei preşedinte de onoare este Preasfinţia Sa, s-a îngrijit de cei mai necăjiţi băimăreni.
ACŢIUNE UMANITARĂ În cei 12 ani de când este înfiinţată, Asociaţia „Mironosiţele Femei” din Baia Mare a fost în permanenţă în sprijinul celor cu mari nevoi materiale, mai ales de sfintele sărbători ale Naşterii sau Învierii Mântuitorului, când parcă sărăcia îi apasă mai tare.
Şi în acest an, cele 150 de membre ale asociaţiei, preşedintă ing. Varvara Pop, preot coordonator Viorel Bud, au pus mână de la mână şi, împreună cu alţi binefăcători, au pregătit 1.400 de pachete pentru 350 de familii, selectate de asistenţii sociali, în care au pus alimente necesare pentru a fi aşezate pe masă de sărbătoarea Învierii Domnului.
Nu le vor lipsi de pe masă acestor nevoiaşi ouăle roşii şi ouăle de ciocolată, uleiul, zahărul, făina albă şi făina de mălai, orezul, pastele făinoase, conservele de carne, pateu de ficat, mezelurile, jambonul, salamul de vară, prăjituri, tradiţionalul cozonac, dar nici dulciurile, ca napolitane, dropsuri, ciocolata, pufuleţi, pâine, margarină şi chiar medicamente de uz general.
Pe lângă cele 1.400 de pachete destinate familiilor, alte 200 de pachete, doar cu dulciuri, au fost înmânate copiilor din aceste familii nevoiaşe. Valoarea totală a pachetelor se ridică la peste 40.000 lei.
Dar nu numai la nevoiaşii băimăreni se gândesc „Femeile Mironosiţe”, ci şi la bolnavii de la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic, unde există 80 de bolnavi internaţi, cărora le-au fost înmânate pachete cu alimente şi dulciuri, la bătrânii de la ASSOC Baia Mare, la cei de la Centrul de Azil pentru refugiaţi din Şomcuta Mare etc.
Mai mult, în fiecare lună, 90 de familii primesc pachete cu alimente din partea Asociaţiei „Mironosiţele Femei”, iar 15 copii sunt asistaţi în sistemul „after school”.
Înainte de distribuire, pachetele au fost binecuvântate de arhim. dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde s-a petrecut evenimentul, de pr. coordonator Viorel Bud, de pr. dr. Bogdan Gavra, consilier eparhial pentru sectorul social-filantropic, de pr. Florin Vele, inspector în cadrul sectorului social-filantropic.
Un moment artistic cu pricesne a susţinut eleva Paula Coteţ, solistă a Corului „Doxologia” al Catedralei Episcopale.
sursa INFO şi FOTO